Fundaşul dinamovist a petrecut din nou, deşi recent a fost amendat pentru escapada stropită cu alcool desfăşurată chiar înaintea meciului din Cupă cu Aerostar.


Steliano Filip a fost cu familia la Timişoara, oraşul în care şi-a început cariera, dar sâmbătă s-a distrat la ziua prietenului Claudiu Belu, jucătorul Astrei. În club a fost prezent şi Casap, mijlocaşul Viitorului, iar poza postată de sărbătorit a arătat că de la masa lor nu au lipsit sticlele de vin şi apă minerală, „ingredientele” pentru un şpriţ perfect.

La sfârşitul luni trecute, Filip, căpitanul lui Dinamo, a convins şi alţi tineri jucători, pe Nedelcearu, Dudea şi Costache, să se alăture unei petreceri bahice. Au servit „spirtoase” până dimineaţa, la ora 5.00, deşi urma meciul din Cupă, cu Aerostar Bacău. Au fost amendaţi cu câte 3.000 de euro, Hanca, colegul de cameră al lui Filip primind o sancţiune mai mică, el neparticipând la „şpriţ”, dar culcându-se la ora 1.00, cu două ceasuri peste ora impusă de antrenorul Miriuţă. Petrecăreţii au fost iertaţi repede şi au suferit doar pe plan financiar, fiind parte şi acum din echipa de bază a roş-albilor. Iar, Filip a comis-o din nou! Profitând de faptul că a fost suspendat pentru jocul de sâmbătă cu Gaz Metan, el a plecat la Timişoara. Aici s-a dus întrun club de pe Bega, dând curs invitaţiei prietenului Belu, de la Astra, cel care luni împlineşte 24 de ani, dar care a ales să sărbătorească în week-end-ul trecut. L-a chemat şi pe Casap, timişorean ce joacă la Viitorul, şi ospătarii au început să sosească, frapiera de la masa fotbaliştiilor fiind plină. Belu s-a lăudat pe reţelele de socializare, dar după reacţiile negative a „decupat” sticlele de alcool din poză, susţinând ironic că fotografia iniţială era falsă. În cele din urme a şters „urmele”, însă problemele pentru Filip nu dispar. „Diseară (nr- luni) este ziua lui Belu, iar el şi-a ţinut-o sâmbătă seara. Am fost la un lounge şi nici n-am putut sta mult pentru că am venit cu familia la Timişoara. Eram la Timişoara şi era normal să mă duc la ziua lui. Belu e prietenul meu de mult timp, ne cunoaştem de mici. Am fost invitat şi am trecut puţin pe acolo. Nimic mai mult. Dar de aici şi până la faptul că nu am învăţat nimic... În plus eram în timpul liber, dar asta-i lumea. Caută numai scandal”, s-a scuzat Filip, conform gsp.ro.

 

 
 
Loading...