Flori şi lacrimi pentru căpitanul Fiorentinei. FOTO

Ultima actualizare:

    După Davide Astori nimeni nu va mai juca la Fiorentina cu 13 pe spate, decizia toscanilor fiind însă doar ultima dintr-un lung şir european de astfel de gesturiFoto: Click!
După Davide Astori nimeni nu va mai juca la Fiorentina cu 13 pe spate, decizia toscanilor fiind însă doar ultima dintr-un lung şir european de astfel de gesturiFoto: Click!

S-au vărsat lacrimi din abundenţă în aceste zile la sediul clubului Fiorentina, în memoria celui care a fost Davide Astori, căpitanul „viola” răpus în somn de un stop cardio-respirator.

Jucătorul cu aproape 300 de meciuri în Serie A, dar şi cu 14 prezenţe la naţionala Italiei, va fi condus mâine dimineaţă pe ultimul drum. Înmormântarea lui Astori e programată de la ora 11.00 şi va fi oficiată de episcopul Florenţei, cardinalul Giuseppe Betori. Miercuri după-amiază, corpul neînsufleţit al fotbalistului va fi expus la Coverciano celor care dorecs să-i aducă un ultim omagiu.

Ieri, toţi componenţii echipei Fiorentina au trecut pe la „zidul plânsului”, locaţia special amenajată la intrarea în stadionul Artemio Franchi.


    Jucătorii Fiorentinei şi-au omagiat căpitanul
Jucătorii Fiorentinei şi-au omagiat căpitanul

În frunte cu antrenorul Pioli, foştii colegi ai lui Astori s-au aşexat în semicerc şi şi-au aplaudat căpitanul trecut în nefiinţă la doar 31 de ani.


    Jucătorii Fiorentinei şi-au omagiat căpitanul
Jucătorii Fiorentinei şi-au omagiat căpitanul

În semn de apreciere, tricoul cu numărul 13 purtat de Davide atât la Fiorentina cât şi la Cagliari a fost retras definitiv de ambele cluburi. Deşi fotbalul a trecut în plan secund în aceste zile la Florenţa, jucătorii grupării „viola” şi-au reluat antrenamentele pentru că duminică îi aşteaptă un meci în Serie, acasă cu Benevento, prima partidă fără căpitanul Astori.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net