Cu toţii am sperat că fotbalul românesc va fi salvat de generaţia care ne-a scos în stradă la Mondialul din 1994, doar că adaptarea a fost grea. Unii au preferat birourile, alţii au mers clasic, pe drumul antrenoratului, dar puţini au realizat ceva, iar de excelat nu se pune problema. Iată ce s-a ales de eroii noştri din meciurile cu Columbia şi Argentina!


Bogdan Stelea e reprezentativ pentru parcursul grupului „SUA ’94” în lumea antrenorilor. „Arnold” a avut trei scurte încercări la nivel de echipe de club, două în Liga 1, şi una la naţionala de tineret. La Astra a stat foarte puţin, de la Federaţie a fost repede dat afară, iar Viitorul prietenului Hagi a fost cap de drum, în 2014, când şi-a dat seama că n-are rost. Măcar rezerva lui, Florin Prunea, n-a încercat. E de meserie preşedinte, deocamdată la Iaşi. Dan Petrescu e printre puţinii care au reuşit ceva, titlul cu Unirea Urziceni fiind de-a dreptul miraculos. În străinătate a fost însă greu, şi vorbim de Rusia, nu de Anglia, cum visa, iar acum a eşuat prin Emirate.

Didi Prodan a murit la sfârşitul anului trecut după un infarct, dar până atunci fusese prin conducerea FRF, nu pe bancă. Miodrag Belodedici a încercat ceva pe la juniori, dar şi-a dat seama că nu e de el şi a renunţat, acum fiind consilier la FRF. Gică Popescu n-a vrut niciodată să devină antrenor, ci şef la Federaţie, şi a ratat obiectivul la mustaţă pentru că a trebuit să meargă la închisoare. Ionuţ Lupescu a fost băiat deştept, după practica în România prinzând un post cald la UEFA. Gică Mihali a crezut şi el în visul de a fi tehnician, dar după episoadele Focşani, 2007-2008, şi „U” Cluj, 2008-2009, s-a retras din activitate.

Dorinel Munteanu e o altă dezamăgire, recordmenul selecţiilor la echipa naţională ajungând să antreneze în Irak, deşi părea la început de drum că are ceva stofă de manager, iar titlul cu Oţelul a surprins teribil. Florin Răducioiu şi-a dat şi el seama că una e să ştii fotbal şi alta e să-i înveţi pe alţii, fostul jucător al Milanului cochetând doar cu ceva grupe de copii şi juniori. Ilie Dumitrescu şi Basarab Panduru au avut drumuri identice. După câteva eşecuri pe banca Stelei au decis să se retragă într-un studio de televiziune pe post de analişti-profesionişti. Şi au dreptate, e mult mai simplu să vorbeşti, decât să profesezi.

Gheorghe Hagi pare să facă ceva la Viitorul, unde este şi patron, dar de referinţă ca antrenor sunt mandatele la Steaua şi Galatasaray, de unde a plecat, din păcate, pe uşa din dos. Selymeş, membru şi el în lotul din SUA, a antrenat anul trecut la Delta Dobrogea Tulcea, iar asta spune totul despre el. Costel Gâlcă părea şi el a fi o excepţie, dar după tripla cu Steaua şi contractul la Espanyol şi-a dat cu firma în cap şi a plecat la Al Tawon, în Arabia Saudită. Viorel Moldovan, introdus şi el în “Generaţia de Aur”, chiar dacă n-a fost prezent la “visul american”, ci a apărut abia la Euro 1996, nu face nici el mare brânză. A fost secundul lui Iordănescu, iar apoi a rezistat câteva etape la Auxerre, în liga a doua franceză. Acum, “Moldo” e pe bară, cu CV-ul trimis peste tot. Pentru niciunul nu e însă timpul pierdut şi nu putem decât să sperăm că vor avea curând succes şi ca tehnicieni, aşa cum ne planificasem şi noi, dar mai ales ei, în timpuri imemoriale.

17-sport-dan-petrescu-11.jpg

Dan Petrescu antrenează în Emirate

Au jucat mai puţin, dar au învăţat mai mult

16-sport-olaroiu-3.jpg

Cosmin Olăroiu a avut mult mai multe succese ca antrenor decât ca fotbalist, atât profesional, cât mai ales financiar

Dacă în ceea ce priveşte aşteptările în antrenorat ale „Generaţiei de Aur” ne-am cam dus cu sacul la pomul lăudat, în alte cazuri a sărit iepurele de unde nu ne aşteptam. Mulţi fotbalişti mediocri au ajuns totuşi tehnicieni foarte apreciaţi. 

Cosmin Olăroiu este unul dintre personajele relevante la acest capitol. Jucător de duzină la FC Naţional şi Universitatea Craiova, cu stagii externe pe le sud-coreenii de la Suwon sau Jeff United, acesta e unul dintre oamenii care poate spune cu mâna pe inimă că şi-a găsit menirea. 

După titlul şi semifinalele Cupei UEFA în 2006, ambele cu Steaua „Oli” a mers la arabi şi a cucerit Deşertul! În Golf şi-a trecut în palmares 13 trofee interne şi a devenit milionar. Ar putea antrena şi în Occident sau chiar naţionala noastră, dar arabii plătesc prea bine şi chiar n-are rost. Laurenţiu Reghecampf este un alt exemplu de acest gen. Fotbalist decent, dar fără mare anvergură, la Energie Cottbus, Alemannia Aachen, Kaiserslautern şi cu o singură prezenţă la naţională, în ruşinea cu Danemarca, din nisip, acesta s-a scos ca antrenor. La 41 de ani a câştigat deja două titluri cu Steaua şi e unul dintre cei mai promiţători tehnicieni ai noului val. În aceeaşi postură se află şi Răzvan Lucescu, portar de duzină în Liga 1, la Sportul, Naţional, Braşov, Bacău sau Rapid, dar antrenor pe val în acest moment. Trage la cupele europene în Grecia, cu Xanthi, a câştigat deja două Cupe cu Rapid şi e un antrenor scump şi căutat în acest moment. În această categorie îl putem include şi pe Marius Şumudică, cel care pe lângă titlul cu Rapid, din 1999, nu prea s-a mai evidenţiat cu nimic ca jucător, dar ca antrenor e cel mai tare nume al momentului. La fel par a fi şi Daniel Isăilă şi Ionuţ Badea, jucători de duzină, dar foarte pregătiţi ca tehnicieni şi sub contract cu FRF, primul ca selecţioner la Under 21, iar al doilea ca secund al lui Daum.

 

 

 

 

 
 
Loading...

Alte articole