Fotbalistul ideal are dreptul lui Ronaldo și stângul lui Messi

Ultima actualizare:

    Dreptul lui Ronaldo și stângul lui Messi, ”armele” fotbalistului idealFoto: Guliver/ GettyImages
Dreptul lui Ronaldo și stângul lui Messi, ”armele” fotbalistului idealFoto: Guliver/ GettyImages

Perfecțiunea în sport este o noțiune abstractă, dar tocmai de aceea atât de atrăgătoare. De la apariția fotbalului, fanii, dar și specialiștii, s-au întrebat cum ar putea arăta jucătorul perfect. În vremurile actuale, acest ”prototip” ar trebui să combine calitățile celor mai valoroși fotbaliști din lume din ultimii 15 ani: Cristiano Ronaldo și Lionel Messi.

Cei de la ”The Sun” s-au ocupat de amestecul ingredientelor necesare ”nașterii” fotbalistului ideal combinând cele mai bune 6 calități ale portughezului cu cele mai valoroase 6 atuuri ale argentinianului. S-a ajuns la concluzia că jucătorul ideal ar trebui să aibă dreptul lui Ronaldo și stângul lui Messi, iar în rest ar trebui să aibă abilitățile fizice și motrice ale portughezului, respectiv inteligența de joc și finețea argentinianului Messi. Iată, punct cu punct, la ce strălucește fiecare.

Piciorul drept – Ronaldo. Șutul cu dreptul este principala armă a portughezului, care a marcat astfel 64% din cele 725 de goluri ale carierei.

Piciorul stâng – Messi. Argentinianul ar însemna mult mai puțin în fotbal dacă nu ar avea o precizia lovirii mingii cu stângul. El a marcat astfel 83% din cele 697 de goluri din carieră.

Sprint – Ronaldo. Chiar dacă a ajuns la 35 de ani și poate nu mai atinge viteza de acum câțiva ani, Cristiano are timpi demni de un atlet în sprinturile pe distanțe scurte.

Dribling – Messi. Argentinianul este un adevărat magician al balonului, în aceasta constând și valoarea sa. El își depășește adversarii cu o ușurință debordantă și tocmai de aceea ajunge atât de des în situație de a marca.

Forța șutului – Ronaldo. Dacă Messi e recunoscut pentru finețea cu care plasează mingea în poartă, Ronaldo este o sperietoare pentru toți portarii pentru puterea șutului. Mingile șutate de el devin adevărate torpile și portarii nu mai au prea multe de făcut.

Pase – Messi. Sud-americanul nu este doar un fin dribleur, ci și un tip foarte altruist. Tocmai de aceea este și așa iubit de coechipieri, pentru că le pasează în situații ideale, preferând jocul colectiv în locul celui egoist spre care ar putea fi împins de calitățile individuale.

Lovitura de cap – Ronaldo. Dacă nu ar fi jucat fotbal, portughezul ar fi putut fi, fără nici o problemă, campion la baschet, la volei sau la săritura în înălțime. Detenta lui este printre cele mai mari din întreg sportul mondial.

Gândire tactică – Messi. Dacă Ronaldo folosește perfect exteriorul capului, Messi este inegalabil în folosirea cunoștințelor din interiorul cutiei craniene. Este mereu cu câteva mișcări înaintea adversarilor, aceasta fiind explicația fazelor extraterestre pe care le reușește.

Motivație – Ronaldo. Sunt puțini sportivi în lume la fel de motivați ca Ronaldo să se autodepășească. Așa cum declara Carlo Ancelotti, care l-a avut elev la Real Madrid, ”Cristiano nu e niciodată fericit. El luptă în permanență să fie mai bun ca ieri”.

Conducător – Messi. Fiind un jucător de echipă, lui Messi îi este mult mai ușor să se impună ca lider pe teren. Este foarte respectat de coechipieri și de aceea poartă de mult timp banderola de căpitan la Barcelona.

Fizic – Ronaldo. Fiind un jucător care încearcă să se autodepășească, portughezul petrece zilnic multe ore în sala de forță. Ceea ce i-a adus forța și rezistența pe care o arată în fiecare meci, dar și un fizic de invidiat.

Eleganță – Messi. Argentinianul are momente în care parcă pictează pe teren, atât de elegante sunt acțiunile lui. Fiecare atingere de minge, fiecare dribling, fiecare pasă, par opere de artă expuse într-un sport în care contează tot mai mult forța și rezistența.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net