FOTO EXCLUSIV Dinamovistul Nedelcearu locuieşte în condiţii modeste

Ultima actualizare:
Fost fotbalist în  Liga I, Nedelcearu sr. e pensionat pe caz de boală
Fost fotbalist în Liga I, Nedelcearu sr. e pensionat pe caz de boală

Fundaşul „câinilor” poate face saltul la Sampdoria, dar până să ajungă la italieni se zbate să depăşească greutăţiile vieţii, mai ales cele financiare.

Ionuţ Nedelcearu are 18 ani şi în curând poate semna cu formaţia de pe pe locul cinci în Serie A, pentru început urmând a fi testat la „satelit”. Mutarea ar fi un plus al carierei, dar şi al salariului. Dacă la Dinamo câştigă 1.000 de euro pe lună, în Italia ar urma să primească peste 10.000 de euro în acelaşi interval.

Ionuţ Nedelcearu a devenit titular de drept în apărarea echipei Dinamo
Ionuţ Nedelcearu a devenit titular de drept în apărarea echipei Dinamo

Banii l-ar ajuta să-şi îndeplinească toate visele, mai ales acela de a cumpăra o casă pentru familia sa. Acum, el stă într-o locuinţă din Dobroeşti, dar construcţia e una fără dotări moderne, etaj sau curte impunătoare, aşa cum mulţi ar crede că posedă un titular la Dinamo.

Ajuns la vârsta majoratului, Ionuţ este sprijinul familiei, mai ales că mama sa are un salariu mic ca profesoară, sora sa studiază pentru a deveni poliţist, iar tatăl e pensionat pe caz de boală din cauza unor probleme la gât.

Părintele său, Marin, a fost junior la roş-albi şi a mai jucat la Victoria, Oţelul, Farul sau Braşov, dar acum la 50 de ani şi bolnav a ajuns să primească doar 350 de lei pe lună.

Suma este extrem de mică, mai ales că el avea nevoie de injecţii ce costau 1.500 de lei bucata. Cum timpul său se limitează la activităţi în jurul casei, ieri fotoreporterii „Click!” l-au surprins luni dând zăpada din faţa casei, fostul fotbalist neavând voie să depună efort îndelungat.


    Fost fotbalist în  Liga I, Nedelcearu sr. e pensionat pe caz de boalăFoto: Blitz
Fost fotbalist în Liga I, Nedelcearu sr. e pensionat pe caz de boalăFoto: Blitz

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net