FOTO Mormântul lui Ilie Balaci, loc de pelerinaj pentru fani. Mesajul de pe cruce, emoție pură

Ultima actualizare:

    Ilie Balaci a murit în 2018
Ilie Balaci a murit în 2018

Geniul marelui Ilie Balaci nu a fost uitat de suporterii Universității Craiova nici la doi ani de la dispariția prematură a acestuia. În cimitirul Sineasca, acolo unde își doarme somnul de veci, mormântul său este un adevărat loc de pelerinaj pentru iubitorii fotbalului.

Întreținut impecabil, acesta are în permanență pe el flori proaspete, dar și bannere ale suporterilor. Pe cel mai mare dintre ele se pot citi versurile izvorâte din lacrimile fanilor: ”Ce toamnă tristă și mohorâtă/ Ne cerne sufletele albastre/ Ilie Balaci tu rămâi/ Minunea din viețile noastre!” Pentru că ziua de 21 octombrie este, începând din 2018, una a lacrimilor pentru iubitorii fotbalului. Atunci, marele Ilie Balaci s-a stins din viață, la doar 62 de ani, în urma unui infarct suferit chiar sub ochii mamei sale, în casa din Craiova, orașul pe care l-a iubit atât.

Născut la 8 septembrie 1956, dar declarat în certificat cu cinci zile mai târziu, cel supranumit ”Minunea Blondă” a scris istorie în fotbalul românesc încă din adolescență. A debutat în Liga 1 la 16 ani, 11 luni și 5 zile, iar la națională la 17 ani, 6 luni și 10 zile, iar în aproape 15 ani de activitate a scris istorie pe gazon, cucerind trei titluri de campion și 4 Cupe ale României. De asemenea, a fost desemnat de două ori cel mai bun fotbalist român al anului, în 1981 și în 1982.

Mesajul de pe piatra de marmură este extrem de emoționant
Mesajul de pe piatra de marmură este extrem de emoționant

Dar palmaresul, deși foarte mare, este nimic pe lângă ce a însemnat Ilie Balaci pentru suporterii români, pentru cei olteni în special, lucru confirmat de fiica lui, Lorena, în zilele de după decesul ”Minunii Blonde”: ”Tata mereu îmi spunea «Eu sunt tatăl tău, dar sunt și al Olteniei». Pentru că eu îi ziceam: «Nu mai merg cu tine în mall, parcă sunt cu ursul în parc după mine. Toată lumea se oprește să facă poză cu tine. Nu putem să bem și noi o cafea în liniște». Tata era al Craiovei. Nu degeaba a murit într-o zi de duminică. Au venit 50.000 de oameni și au aprins lumânări pentru ca el să meargă spre lumină. Le doresc tuturor copiilor să aibă un tată ca al meu. El s-a dus prea devreme, mai avea multe de făcut”, declara atunci Lorena Balaci.

Locul unde îi doarme somnul de veci ”Minunea Blondă” are în permanență pe el flori proaspete și bannere ale galeriei
Locul unde îi doarme somnul de veci ”Minunea Blondă” are în permanență pe el flori proaspete și bannere ale galeriei
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net