Gabi Tamaş a bifat 21 de transferuri în 15 ani

Ultima actualizare:

    Tamaş a evoluat până în luna  mai la FCSBFOTO: Sportpictures.eu
Tamaş a evoluat până în luna mai la FCSBFOTO: Sportpictures.eu

Gabi Tamaş este fotbalistul român cu cele mai multe schimbări de club din carieră, incluzând şi perioadele în care a fost cedat sub formă de împrumut. Totuşi, a bifat campionate puternice din Europa, ca Spania, Franţa sau Anglia.

Apărătorul de 33 de ani a semnat recent cu Hapoel Haifa un contract valabil două sezoane. Pentru omul care în trecut era jucător de bază şi-n echipa naţională, aventura în Israel ar putea însemna redresarea, mai ales că până acum nu a rezistat prea mult la o echipă. Cauza a fost viaţa extrasportivă, având dese escapade bahice. Dar, în „Ţara Sfântă”, Tamaş e obligat să stea departe de alcool.

„În caz de comportament nepotrivit, contractul va fi terminat. Am pus o clauză în acest sens. Oricum, nu există baruri în Haifa”, a anunţat patronul lui Hapoel, Yoav Katz. Astfel, românul se poate concentra asupra fotbalului, mai ales că este pe final de carieră.

simeon stalpnicul png

Fundaşul a activat până acum în ţări ca Turcia, Rusia, Spania, Franţa sau Anglia. A fost legitimat şi la Cardiff, club din Ţara Galilor, dar care activa în campionatul englez. Nu a avut însă continuitate, fiind foarte des împrumutat, având perioade în care în acelaşi an a jucat la formaţii diferite. Însă, el nu a avut niciodată un complex din această cauză, ci chiar s-a lăudat cu faptul că a trecut pe la trupe ca Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre sau WBA. “Pentru toţi invidioşii care nu ştiau unde am jucat până acum, vă respect mult şi vă iubesc”, a fost anunţul ironic ce însoţea o fotografie cu tricourile echipelor sale din trecut, inclusiv cel al naţionalei. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net