Gabi Torje a bătut campioana Turciei

Ultima actualizare:

    După împrumuturile la Granada, Espanyol, Konyaspor şi Osmanlispor, Torje a scăpat de turci, Udinese vânzându-l definitiv la Terek Groznîi. În Cecenia nu e însă chiar ca la IbizaFoto: AFP
După împrumuturile la Granada, Espanyol, Konyaspor şi Osmanlispor, Torje a scăpat de turci, Udinese vânzându-l definitiv la Terek Groznîi. În Cecenia nu e însă chiar ca la IbizaFoto: AFP

Mijlocaşul lui Osmanlispor a adus prima victorie a echipei sale în faţa celor de la Galatasaray, reuşita însemnând şi primul eşec acasă al lui “Cim-Bom” după nouă luni.

Gabi Torje e gata pentru “dubla” din septembrie cu Ungaria şi Grecia din preliminariile EURO 2016: el a stabilit scorul final al meciului cu Galata, 2-1, cu un şut excepţional, din unghi, de la peste 20 de metri. Mijlocaşul e împrumutat de Udinese la Osmanlispor şi acum a reuşit primul său gol pentru trupa din Ankara. În minutul 50, timişoreanul l-a învins pe Muslera şi tabela s-a închis la 2-1.

Torje a fost schimbat apoi de Takayuki Seto, fost jucător al Astrei Giurgiu, iar evoluţia sa foarte bună îl determină pe selecţionerul Anghel Iordănescu să-l titularizeze în meciurile ce contează pentru un loc la Europenele de la anul. Interesant e că reuşita românului a reprezentat un succes în premieră, în Super Liga, al celor de la Osmanlispor contra celebrei Galatasaray.

Totodată a fost prima înfrângere de pe teren propriu a campioanei Turciei după o perioadă de nouă luni, mai exact “Cim-Bom” nu mai pierduse din noiembrie 2014, atunci când Trabzonspor a învins cu 3-0. Mai mult, “Galata” nu a mai încasat un gol pe teren propriu din aprilie a acestui an. Altfel, Raul Rusescu a jucat şi el pentru Osmanlispor din minutul 61, în timp ce fostul stelist Szukala nu a evoluat deloc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net