Omul care a reuşit să-l impresioneze şi pe Becali nu e scump la vorbă. Răspunde din prima la telefon şi abordează deschis orice temă.


Click! Care a fost principala problemă a sezonului trecut?

Geraldo: N-a fost o organizare bună, a fost un sezon agitat, cu schimbări de antrenori sau în staff. Slavă Domnului că a venit Meme Stoica, e cel mai bun lucru care s-a întâmplat echipei în sezonul trecut. A încercat să ne ofere stabilitate, să ne vedem de joc. Mulţi jucători se temeau, le era frică de faptul că ar putea pleca.

A greşit Gigi schimbând atâţia tehnicieni?

Nu pot să comentez despre „president Gigi". El dă banii, el mă plăteşte. E drept, de multe ori decide după cum îi dictează inima. Nu zic că e greşit, dar uneori e bine să stai, să cântăreşti mai bine lucrurile înainte de a lua o decizie.

Ai avut şi tu probleme. Era să te dea afară pentru că ai salariu prea mare.

În fiecare zi am încercat să le arăt criticilor că greşesc. Eu m-am comportat profesionist. Am venit într-o ţară străină, care are, ca toate celelalte, probleme financiare, unde câştig bani buni. Până aici e corect, da. Am semnat un contract, iar eu mi-am respectat partea mea de înţelegere.

Ce părere ţi-ai făcut de­­spre Olăroiu?

Toţi băieţii mi-au spus că este unul dintre cei mai buni antrenori din România şi a demonstrat asta în puţinul timp pe care l-a avut la dispoziţie. Ce poţi să mai spui despre un tehnician care vine să antreneze din inimă, fără contract şi fără bani?!

Nu era obligat să o facă, dar a fost perfect pentru noi. E genul de om care te face să vrei să mori pe teren pentru el.

Cum se vede România la un an de când ai venit?

Îmi place, chiar mă simt excelent aici. Auzisem înainte să ajung la Steaua lucruri de genul că e foarte dificil la voi, dar eu n-am întâmpinat dificultăţi. Am încercat să devin în parte şi român, pentru că eu trebuie să mă adaptez la voi, nu invers.

Sunt un imigrant venit să muncească aici. Mi se pare normal să învăţ limba, obiceiurile, cultura, istoria şi tradiţia ţării care îmi asigură venitul.

Ce-ţi place aici?

Parcurile, monumentele, locurile cu multă verdeaţă şi cafenelele. Bucureştiul e chiar un oraş frumos. Sunt înnebunit după Herăstrău şi Tineretului. Mai am multe de descoperit pentru că n-am avut atât de mult timp la dispoziţie.

Ce te deranjează la noi în ţară?

În primul rând, cantonamentele. Eu eram obişnuit să dorm la stadion în noaptea de dinaintea meciului în cel mai rău caz. De obicei, veneam în dimineaţa partidei. Dar trebuie să mă obişnuiesc, nu eu fac regulile. Fiecare ţară are mentalitatea ei. Mai departe, urăsc minciunile şi bătaia de joc.

Cum ai reuşit să îţi apropii colegii?

Mă comport natural, aşa cum sunt eu şi acasă, şi în viaţa de zi cu zi, şi cu părinţii, şi cu prietenii. În viaţă, mă ghidez după Biblie. Nu mint, nu mă ascund, spun „îmi pare rău", „scuze", „te rog" sau recunosc când am greşit. Şi ajut cât pot.

Vorbesc mult cu Gardoş, Galamaz, Iliev, Martinovici, Tătăruşanu. Sunt colegii mei din apărare şi e important să avem o relaţie bună pentru a merge treaba şi în teren.

Nu merge în cluburi

Fundaşul portughez nu înţelege problema escapadelor în cluburi ale fotbaliştilor din România.

„Eu nu le am cu aşa ceva. Nu merg în cluburi. Dar fiecare jucător e liber să facă ce vrea, poate să petreacă unde vrea, cât vrea. Dacă dă randament pe teren, totul e OK, dacă nu, să nu se mire că e trecut pe linie moartă şi să-şi asume responsabilitatea", ne-a explicat „Geri".


 
 
Loading...
Citeste tot despre: