Component al echipei de fotbal Juventus Torino, Gianluigi Buffon (43 de ani) a fost amendat cu 5.000 de euro pentru că a rostit o blasfemie la un meci disputat în decembrie.


Potrivit cotidianului francez „L’Equipe”, Buffon i-ar fi adresat cuvintele blasfematoare colegului său Manolo Portanova, la partida cu Parma, din 19 decembrie (scor 4-0) pentru Juventus. Incidentul, care nu a fost suprins de camerele de televiziune, a fost captat într-o înregistrare audio.
Blasfemia figurează în codul justiţiei sportive italiene. Începând din 2010, s-au decis în Italia mai multe sancţiuni în cazul jucătorilor şi antrenorilor care au rostit cuvinte considerate blasfemie.
Format ca portar la Canaletto, Pericata și Bonascola, între anii 1984 și 1991, Buffon a fost lansat în Serie A de AC Parma, pentru care a evoluat între 1995 și 2001, răstimp în care a evolua în 221 meciuri. Trecut la Juventus, în 2001, a apărat în 664 de partide până în 2018, când a trecut pentru un an competițional la Paris Saint-Germain. El a revenit la formația din Torino în toamna trecută.
Buffon are un palmares impresionant. La nivel de club, el a câștigat campionatul Italiei de 9 ori (2002, 2003, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017 și 2018, cu Juventus), Cupa Italiei de 5 ori (1999 cu Parma, 2015, 2016, 2017 și 2018 cu Juventus), Supercupa Italiei în 6 rânduri (1999 cu Parma, 2002, 2003, 2012, 2013 și 2015), Cupa UEFA (1999 cu Parma), campionatul Franței (2019 cu PSG), Trofeul Campionilor (2018 cu PSG), fiind finalist al Ligii Campionilor în 2003, 2015 și 2017. De asemenea, cu echipa Italiei a câștigat titlul mondial în 2006, fiind finalist al CE 2012. 

 
 
Loading...