Gigi are «noroc» doar la petrecăreţi!

Ultima actualizare:

    Gigi Becali
Gigi Becali

Steaua are lipici la fotbalişti care "evoluează" mai bine în afara terenului. Şi în anii '80 erau jucători prieteni cu paharul, gen Bumbescu sau Iovan, însă aceştia erau "fiare" când intrau pe teren.

În schimb, ultimii "şpriţari" ai Stelei nu au reuşit să ascundă urmele după câte o noapte "grea", condimentată cu băutură şi femei. Ultimul exemplu este cel al muntengreanului Nikolic care a întârziat jumătate de oră la antrenament şi s-a prezentat cu o faţă umflată de somn şi împrăştiind miros de băutură.

"Du-te acum acasă! Ce cauţi aici?", s-a enervat antrenorul Ilie Stan, care i-a propus lui Becali excluderea jucătorului. Patronul a fost de acord, mai ales că în trecut s-a fript cu mai mulţi străini cărora le-a iertat iniţial ieşirile.

Carlos - Bufonul echipei din Ghencea nu era străin de cluburile de noapte, de petreceri şi alcool. După ce Steaua a eliminat Rapidul din Cupa UEFA, Carlos nu s-a sfiit să se ameţească bine de faţă cu patronul şi antrenorii. Eder Bonfim - Fotbalistul sud-american era partenerul de distracţii al lui Ricardo. A apărut de multe ori în compania femeilor, altele decât nevasta sa. Mai mult decât atât, una dintre amantele sale l-a făcut de râs, ironizându-I performanţele sexuale. Gigi Becali "a luat foc" şi l-a dat afară.Ricardo Gomez - Nu a făcut mulţi "purici" în Ghencea, Gigi auzind relativ repede despre escapadele nocturne ale brazilianului. Ricardo s-a despărţit de "militari" după ce a fugit într-o seară din cantonament, alături de Bonfim.Brandan - Argentinianul nu era nici pe departe uşă de biserică, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile extraconjugale. În urmă cu an, soţia lui Vanessa, s-a dus la palat pentru a-i cere lui Becali să vorbească cu soţul său, s-o lase mai moale cu "piţipoancele" de Bucureşti. Cosmin Matei - A fost surprins prin cazinouri, fiind acceptat de Cristi Tănase în gaşca sa. Pe lângă escapadele nocturne, Matei s-a remarcat neplăcut prin glumele sale nesărate la adresa coechipierilor mai în vârstă. Filosofia sa de viaţă l-a alungat din Ghencea: "Visul meu e să căştig la loto şi să nu mai fac nimic", i-a spus el lui Gigi Becali.Cristi Tănase - "Dodel" e clientul fidel al restaurantelor în care se ascultă manele, dar şi un Don Juan al cafenelelor de pe Decebal. După Bomba Sexy şi Strâmba lui Dodel, fotbalistul are acum gusturi mai rafinate şi, mai nou, şi-a găsit alţi parteneri de distracţie: coechipierul său Paul Pârvulescu şi hip-hoperul Puya. Gabi Boştină - Fotbalistul legitimat acum la Universitatea Cluj a fost criticat în dese rânduri de patronul din Ghencea. Deşi nu s-a dovedit că are o viaţă extrasportivă, Gigi Becali a mărturisit că are date certe despre escapadele de după miezul nopţii ale fotbalistul. Potrivit unor surse, Gabi are "o relaţie" excluisivă cu alcoolul.Juan Toja - Columbianul era prezent în fiecare săptămână în cluburi. A fost implicat în multe scandaluri sexuale cu diverse doamnişoare. Se speculează că a fost dat afară de Becali după ce Piţurcă i-a spus că Toja ar fi avut o relaţie pasageră cu Vica, amanta actualului selecţioner.Mihai Costea - iubitul Danielei Crudu e în colimatorul lui Gigi Becali de mai mult timp. Patronul Stelei nu vede cu ochi buni relaţia dintre cei doi, considerând că Daniela e genul de femeie care poate "să rezolve o echipă". Stefan Nikolic - A călcat pe bec de două ori în mai puţin de un an: a fost oprit de poliţişti şi dus la secţie pentru declaraţii privind vizitele pe care le făcea unor prostituate, apoi a venit mahmur al antrenamentul de joi, după ce cu o noapte înainte petrecuse alături de zece femei.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kovacs jpg
image
image
image
image
image
image
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net