Gol la 17 minute de la debut

Ultima actualizare:

    Schweinsteiger are  contract în America  până în decembrie 2017Foto: Getty Images
Schweinsteiger are contract în America până în decembrie 2017Foto: Getty Images

Bastian Schweinsteiger a fost dat afară pe uşa din dos de Jose Mourinho de la Manchester United. Fotbalistul german de 32 de ani, campion mondial cu naţionala ţării sale, n-a rămas fără oferte şi a semnat până în decembrie, cu posibilitate de prelungire, cu Chicago Fire. Americanii i-au plătit 3,8 milioane de euro pentru contract până la sfârşitul anului.

Bastian Schweinsteiger a început cum nu se poate mai bine aventura sa în fotbalul de peste Ocean. Mijlocaşul de 32 de ani a debutat cu gol la noua sa echipă, Chicago Fire, în egalul 2-2 cu Montreal Impact. Doar 17 minute i-au trebuit fostului campion mondial să-şi arate clasa şi să deschidă scorul, însă germanul nu a putut să facă diferenţa în mod decisiv, echipa sa fiind egalată pe teren propriu.

Bastian are de gând să stea cel puţin până în decembrie la Chicago, americanii oferindu-i un contract de 3,8 milioane de euro pentru această perioadă, inclusiv posibilitatea de a-i prelungi contractul cu un an.

La fosta sa echipă, Manchester United, Schweinsteiger este deja regretat. Chiar omul care l-a dat afară, Jose Mourinho, a mărturisit că a greşit renunţând la serviciile lui. 

“Dar după ce l-am cunoscut ca persoană şi i-am văzut comportamentul şi felul în care îmi respecta deciziile de manager, da, regret că l-am trimis la echipa a doua şi nu l-am mai vrut”, a spus antrenorul portughez.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net