”Grupa morții” de la Euro 2020 ar putea face miercuri seară prima victimă importantă. Campioana mondială, Franța, și cea europeană, Portugalia, se vor confrunta într-un meci de totul sau nimic cu începere de la ora 22.00.


Calculele sunt simple: cine bate, se califică direct în optimile de finală, iar cine pierde face calculele pentru a vedea dacă se află între cele mai bune patru echipe de pe locurile 3 care vor merge în faza următoare. Este adevărat că la ora meciului se va știi exact care sunt șansele ca echipa de pe locul al treilea din această serie să meargă mai departe, pentru că toate celelalte grupe se vor fi terminat până atunci. În caz de egalitate, Franța, care acum are patru puncte, cu unul mai mult decât Ronaldo & Co, este, de asemenea, calificată în optimi, dar nu ar fi exclus ca tocmai acesta să fie scorul final, având în vedere că portughezii ar avea șanse mari să poată merge de pe locul al treilea, dacă acumulează patru puncte. 
Cert este că pe stadionul din Budapesta se vor afla loturi în valoare totală de 2,1 miliarde de euro, aceasta fiind una dintre partidele cu cea mai mare densitate de vedete pe metru pătrat din istoria competiției.
În celălalt meci din grupă, Germania va întâlni, la Munchen, codașa Ungaria, iar cu o victorie logică va ajunge fără emoții în optimile de finală.

 

 
 
Loading...