Gugu, dispărutul de serviciu

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După egalul ruşinos din Feroe (2-2), selecţionerul naţionalei Under 21, Emil Săndoi, a adus fel şi fel de scuze. Cea mai şocantă dintre ele este dispariţia fundaşului Costinel Gugu, care nu s-a prezentat la reunire, fiind de negăsit.

Felul în care tinerii tricolori privesc convocările la echipa naţională este ilustrat de cazul incredibil al fundaşului Costinel Gugu de la Târgu-Mureş.

„La acest meci voiam să apelez la un jucător de la o divizionară secundă, dar care a dispărut înainte de a se prezenta la lot. N-a reuşit nimeni să dea de el, n-a răspuns nici la telefon", a fost declaraţia halucinantă dată de selecţionerul Săndoi.

Fotbalistul cu pricina e olteanul Costinel Gugu, crescut la Universitatea Craiova şi ajuns între timp la FCM Târgu-Mureş. La numai 20 de ani, Gugu nu este însă la prima abatere de acest gen. În 2011, pe vremea când juca în Bănie, a fost dat dispărut de patronul Universităţii, Adrian Mititelu.

Ulterior, Gugu a fost reperat prin Franţa, unde îşi căuta o echipă prin ligile inferioare. „E un fotbalist prea mare pentru mine. Pretenţiile lui mă depăşesc. Dacă el crede că după câteva meciuri la Craiova se poate transfera în Franţa, atunci nu mai comentez", a spus atunci impresarul Victor Becali.

A apărut, dar în club

Dacă oficialii federaţiei s-au îngrijorat de soarta lui Gugu, trebuie să stea liniştiţi. În urmă cu două zile, pe pagina sa de Facebook, Costinel Gugu şi-a postat o fotografie în care apare relaxat şi cu zâmbetul pe buze, pe o canapea dintr-un club.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net