Hagi e distrus! Speranţele de a salva Viitorul prin nelicenţierea Rapidului s-au spulberat

Ultima actualizare:

    Gica Hagi
Gica Hagi

Gheorghe Hagi s-a dezlănţuit după jocul Viitorului cu Gloria Bistriţa spunând că dacă trei echipe n-au primit licenţa, e normal ca altele trei, care ar urma să retrogradeze, să rămână în Liga I.

Această afirmaţie egoistă avea la bază dorinţa ca Viitorul să joace în primul eşalon şi sezonul viitor, dar FRF a dat de pământ cu speranţele "Regelui".

Citiţi mai jos comunicatul eliberat de Federaţia Română de Fotbal!

"Având în vedere comentariile apărute în ultima perioadă în presă cu privire la procesul de licențiere și la configurația Ligii I în sezonul următor, Direcția Competiții a FRF precizează următoarele:

1. Conform art.6 din Regulamentul FRF de organizare a activității fotbalistice, preluat integral din Regulamentul FIFA privind aplicarea statutului, dreptul unui club de a participa în campionatele ligilor naționale depinde, în primul rând, de meritul sportiv al acestuia și, în al doilea rând (în cazul nostru, numai în Liga I), de îndeplinirea criteriilor stabilite pentru licențiere. Un club va evolua în ediția următoare a Ligii I numai în cazul în care îndeplinește, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) Se clasează la finalul ediței 2012/2013 pe unul din locurile 1-14;

b) A obținut licența pentru participarea în ediția 2013/2014 a campionatului Ligii I (potrivit prevederilor art.22 din Regulamentul de aplicare a statutului FRF).

2. Astfel stând lucrurile, echipele din Liga I care se vor situa la finalul campionatului pe locurile 15, 16, 17 și 18 vor retrograda în Liga a 2-a, iar echipele cluburilor care nu obțin licența pentru sezonul următor nu vor avea dreptul să participe în campionatul Ligii I, ediția 2013/2014, chiar dacă s-au clasat pe un loc neretrogradabil.

3. Condiția arătată la pct.1 lit.b) este aplicabilă și cluburilor din Liga a 2-a care se vor clasa pe primele două locuri în fiecare serie.

Sperăm că aceste precizări sunt lămuritoare pentru toți cei interesați".

image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net