Hagi: "Mergem mai departe, cu cine vrea şi cu cine mai poate"

Ultima actualizare:

    Gică Hagi şi-a băgat jucătorii în şedinţăFoto: sportpictures.eu
Gică Hagi şi-a băgat jucătorii în şedinţăFoto: sportpictures.eu

Viitorul a pierdut în faţa Universităţii Craiova, 0-2, şi campioana nu mai bate pe nimeni de la începutul acestui sezon, singura victorie fiind cu Gaz Metan, 3-0. Trupa "Regelui" nici nu mai înscrie, indiferent că a jucat în campionat sau cupele europene.

"Vreau să felicit adversarii pentru victorie. Sunt multe lucruri de care trebuie să vorbim. Facem greșeli mari, iar adversarul înscrie la prima ocazie. Se pare că am ajuns într-un moment în care trebuie să lucrăm mental. Am ajuns să nu mai vedem poarta, să nu mai marcăm. Cred că s-a strâns un anumit stres mental, dar vom vedea ce vom face. Trebuie să strângem rândurile și să mergem mai departe.

Dacă luați meciurile nu puteți spune că nu producem fotbal, dar din păcate nu suntem lucizi în fața porții și luăm gol foarte ușor. Trebuie să ne limpezim la minte și să stăm de vorbă, să vedem ce avem de făcut. Trebuie să o luăm de la capăt, ne așteaptă un an greu și trebuie să luăm fiecare meci în parte. Din păcate, asta este realitatea.

O să vorbim cu jucătorii acum, o să avem o ședință, nu pleacă nimeni. Este un moment dificil și trebuie să găsim soluții să mergem mai departe, cu cine vrea și cu cine mai poate. Nu știu dacă vom mai pierde un jucător, vom vedea ce vom face", a spus Hagi.

El l-a lăudat şi pe Alexandru Mitriţă, fostul său jucător de la Viitorul şi omul care acum a reuşit "dubla" în faţa constănţenilor. El nu s-a bucurat la niciunul dintre golurile înscrise contra echipei lui Hagi: "N-ați văzut ce mi-a făcut Mitriță? Îl felicit, a fost la noi, este un băiat talentat și foarte muncitor, bravo lui. Noi suntem doar o parte din viața lor, sper că a rămas cu amintiri bune și sper, din când în când să-și amintească și de noi".

image
image
image
image
image
image
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
image
actualitate.net
image
actualitate.net