Hagi şi Becali se ascund de furia lui Răzvan Burleanu

Ultima actualizare:

    Gică Hagi şi Gigi Becali
Gică Hagi şi Gigi Becali

Răzvan Burleanu va conduce Federaţia încă patru ani, perioadă în care se va război în continuare cu majoritatea cluburilor de top din prima ligă. FCSB-ul lui Gigi Becali şi Viitorul lui Hagi par să fie echipele cele mai ameninţate.

Fotbalul mic (juniori, feminin şi futsal) i-au adus lui Burleanu un al doilea mandat la cârma FRF-ului, în timp ce fotbalul mare a rămas cu buza umflată. Ne referim aici la cele grosul formaţiilor din primul eşalon, care şi-au dorit degeaba o schimbare la vârful Federaţiei. La nivel declarativ, Gigi Becali (FCSB) şi Gică Hagi (Viitorul) au fost în ultimii ani cei mai virulenţi contestatari ai lui Răzvan Burleanu, iar acest lucru s-ar putea să-i coste. Temându-se că echipa sa va avea de suferit chiar în finalul acestui campionat, Becali a făcut o mişcare strategică. Mai exact, a anunţat că nu va mai apărea în acte ca finanţator la FCSB. „Nu mă mai implic, Vasile Geambazi va lua cheile de la mine. Când e votat un om ca Burleanu, eu nu mai am de-a face. Clubul va trimite la Federaţie şi la Ligă hotărârea mea, ca să nu mai fiu considerat factor de decizie la Steaua. Dacă vreţi, este şi un protest din partea mea. Dacă ne comandă fotbalul feminin şi futsalul...”, a declarat Gigi Becali. „De ce mă retrag? Pentru că ei pot spune aşa, treci la Comisii, te depunctăm. Uite că nu poţi, eu m-am retras şi pot spune ce vreau eu”, a adăugat latifundiarul. Evident, Gigi Becali va rămâne adevăratul număr 1 de la FCSB, dar face acest pas pentru ca echipa lui Nicolae Dică să nu fie scoasă de Federaţia lui Brleanu din cursa pentru câştigarea campionatului şi, implicit, din drumul spre banii din Liga Campionilor.

La fel de îngrijorat de vechea şi actuala conducere a FRF e Gică Hagi. Evident, liderul „generaţiei de aur” n-a primit deloc bine înfrângerea în alegeri a fostului său coleg Ionuţ Lupescu. În perioda care vine, e posibil ca managerul şi antrenorul Viitorului să-şi lase „creaţia” pe alte mâini şi să accepte o provocare de peste hotare. De altfel, într-un interviu pentru wall-street.ro, „Regele” Hagi s-a declarat încă o dată întristat de felul în care arată sportul şi fotbalul românesc. „Toate angajările se fac pe grade de rudenie şi pe prietenii, nu se poate aşa ceva. Cei care ne conduc nu au noţiunea de mândrie naţională. Noi, ceilalţi, suntem nişte gâze. Oamenii de sus ne privesc ca pe nişte gâze şi îşi fac jocurile între ei. Îşi împart România cum doresc, iar noi nu mai contăm. Cel puţin pe sport suntem dezastru”, a declarat Hagi. Fără să rostească nume, e clar că tehnicianul Viitorului s-a referit atât la conducerea politică a ţării cât şi la oficialii care fac legea la FRF.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net