Hoban e campion în Israel cu Beer Sheva

Ultima actualizare:

    Hoban mai câştigase un singur trofeu în carieră, Cupa României, cu Petrolul, în 2013. Acest titlu vine exact în ziua când fosta lui echipă a retrogradat matematicFoto Click!
Hoban mai câştigase un singur trofeu în carieră, Cupa României, cu Petrolul, în 2013. Acest titlu vine exact în ziua când fosta lui echipă a retrogradat matematicFoto Click!

Ovidiu Hoban a şocat pe mulţi când a ales să dea Petrolul pe o echipă din Israel, oraş situat foarte aproape de zona de război cu palestinienii din Fâşia Gaza. Mijlocaşul a demonstrat însă acum că a fost inspirat.

La finalul celui de-al doilea an în Ţara Sfântă, fostul jucător al Petrolului a dat lovitura. Beer Sheva s-a ţinut scai de Maccabi Tel Aviv şi a reuşit să-i ia faţa în urmă cu două etape. Astfel, în ultima rundă, totul depindea de trupa românului, care a reuşit să învingă cu 3-1 pe Bnei Sakhnin. Degeaba a umilit-o Maccabi Tel Aviv pe Maccabi Haiva, scor 6-0, trupa din Capitală n-a mai putut trece în faţă şi Beer Sheva a ridicat deasupra capului al treilea titlu din istorie, ultimul în urmă cu 40 de ani. Hoban a fost un jucător esenţial pe tot parcursul sezonului în care a marcat trei goluri şi a jucat 22 de meciuri.

Hoban e abia al patrulea jucător român din străinătate care reuşeşte să ia titlul după trioul de la Ludogoreţ, Keşeru, Prepeliţă şi Moţi. Beer Sheva şi Hoban, 33 de ani, vor juca în turul II preliminar al Ligii Campionilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net