Revenit la Glasgow, de la echipa României, după meciurile cu Islanda (1-2), Norvegia (0-4) și Austria (0-1), Ianis Hagi nu a evoluat în derby-ul câștigat (2-0) cu Celtic.


Internaționalul român a rămas pe bancă, iar antrenorul său, Steven Gerrard, a explicat după „Old Firm” opțiunile sale în ceea ce privește formația folosită:  „A fost dificil să decid echipa. Hagi ar fi meritat să joace. Jack merita să joace de la început, dar această linie de mijloc (n.r. - cu Davis, Kamara și Arfield) s-a descurcat foarte bine contra lui Galatasaray. Și m-am gândit că partida de astăzi va semăna foarte mult cu acel meci. În final sunt mulțumit cu evoluția mijlocașilor care au evoluat astăzi (n.r. – sâmbătă)”. Rangers s-a impus cu 2-0 în fața lui Celtic prin golurile înscrise de Goldson (min. 9 și 54). Grație acestui succes, formația lui Ianis Hagi ocupă primul loc, cu 29 de puncte,  având cu 4 mai mult  decât marea sa  rivală, care are însă și un meci mai puțin disputat.

 
 
Loading...