Ianis Hagi: „Rangers a fost mereu prima mea opțiune”

Ultima actualizare:

    Ianis HagiFoto: Guliver/ GettyImages
Ianis HagiFoto: Guliver/ GettyImages

Ianis Hagi a fost prezentat în mod oficial la Glasgow Rangers, clubul care l-a cumpărat definitiv în această primăvară de la Genk.

Internaționalul român a recunoscut că a răsuflat ușurat când a fost anunțat că s-a perfectat transferul, pentru că și-a dorit mereu să continue la Rangers. „Am fost foarte fericit pentru că totul s-a rezolvat rapid. Rangers a fost mereu prima mea opţiune. Sunt fericit că totul a mers bine. Este un club uriaş, cu istorie şi cu dorinţa de a câştiga trofee. Astea au contat şi m-au făcut să vreau să fiu aici”, a declarat Ianis. El spune că abia așteaptă să se revadă cu fanii la meciuri. ”Abia aştept să revină lucrurile la normal. E greu să îţi imaginezi stadionul gol. Sper să nu jucăm multe meciuri fără fani. Pentru ei jucăm fotbal, fără ei nu e la fel. Liga din Scoţia e total diferită de cele în care am jucat, dar am fost ajutat de fiecare dată. Am avut mereu pe cineva care să mă ajute înainte de meciuri şi antrenamente. Colegii, antrenorii şi cei de la club m-am ajutat să mă integrez. Acum va fi mai bine pentru mine şi sper că putem termina sezonul viitor. Sunt foarte fericit cu ce fac aici. Mentalitatea de aici mi se potriveşte, este un mediu bun pentru mine”, a mai spus Ianis Hagi la conferinţa de presă, conform Telekom Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net