A ieşit din lupta pentru titlu, dar Şumudică se compară cu Barcelona

Ultima actualizare:

    Marius ŞumudicăFoto Click!
Marius ŞumudicăFoto Click!

Viitorul a detonat bomba la Giurgiu şi a câştigat cu 2-1 un meci aproape decisiv în lupta pentru titlu. Partida a fost una nebună, cu greşeli în lanţ ale lui Săpunaru, cu trei penalty-uri ratate şi cu mult circ la final.

Marius Şumudică, suspendat şi la acest meci, s-a certat cu cameramanii şi a spus că va mai sta o lună la echipa pe care a comparat-o cu cea a lui Messi şi compania. "Şi Barcelona mai pierde. Am jucat împotriva unei echipe bune. Să ne spună domnul Crăciunescu dacă a fost gol valabil, începeam cu 1-0 şi se juca altfel. Nu e o fază grea, am văzut-o de şapte ori la televizor. E o fază foarte, foarte, foarte, foarte, foarte uşoară. Îi felicit pe cei de la Viitorul, dar altfel era evoluţia dacă plecam cu avantaj. E o fază banală pentru un tuşier de valoarea lui Ghinguleac. Nu mai zic de Ţîru, că trebuia să primească galben la faza de penalty. E cartonaş cât casa. Nu mai avea galben Ţîru, dar juca altfel în a doua repriză. E fundaş central, conta. Nu a fost penalty nici la Săpunaru, sunt deja prea multe greşeli. Nu a influenţat, că s-a ratat, dar sunt erori impardonabile. Mai am o lună de antrenat în România, plec cu fruntea sus. Dar să vă spun ceva: arbitrajul românesc în momentul de faţă e mult sub jocurile practicate în play-off", a spus Şumudică la Digi Sport Special.

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net