Încheiați anul cu fruntea sus! România joacă diseară în Irlanda de Nord

Ultima actualizare:

    Pușcaș este obișnuit că lupte cu fundașii britaniciFOTO: Sportpictures.eu
Pușcaș este obișnuit că lupte cu fundașii britaniciFOTO: Sportpictures.eu

Naționala României încheie în această seară, la Belfast, de la ora 21.45 (în direct la Pro TV), ultimul meci din acest an. Unul important doar prin prisma viitorului, adică prin cea a calificărilor la Campionatul Mondial. Această partidă ar putea fi ultima pe banca primei reprezentative a selecționerului Mirel Rădoi, care este dorit insistent de Universitatea Craiova.

Irlanda de Nord nu a fost niciodată un teritoriu primitor pentru fotbaliștii români, așa că actualii ”tricolori” trebuie să reușească o performanță care nu a fost realizată de niciunul dintre predecesorii lor la Belfast: să câștige toate cele trei puncte. Dacă ne gândim la valoarea individuală a jucătorilor și la moralul lor – românii vin după o victorie pe teren și un meci anulat, iar adversarii lor după două înfrângeri – ”tricolorii” ar trebui să fie considerați favoriți. Numai că, dacă judecăm după ce au arătat cele două echipe în ultimul timp pe teren, în ciuda rezultatelor, observăm că adversarii de diseară nu sunt chiar victime sigure. Din contră.

Iar acest sentiment de meci dificil pentru echipa noastră este accentuat și de senzația neplăcută pe care ne-a lăsat-o egalul din septembrie, de pe propriul teren, scor 1-1, când adversarii au egalat împotriva cursului jocului, unul foarte bun făcut de jucătorii lui Rădoi, aflat atunci la prima experiență ca selecționer. Oarecum paradoxal, este foarte posibil ca Irlanda de Nord să fie punctul de start, dar și cel de finiș al mandatului de antrenor al naționalei pentru fostul internațional român, despre care se spune tot mai insistent că-i va părăsi pe ”tricolori”, sătul de acuzele care vin din toate părțile, dar și de oferta foarte bună primită de la Univesitatea Craiova, acolo unde, se pare, Corneliu Papură este doar un interimar care îi ține locul cald pe bancă.

Adversarii sunt mai bine cotați cu două milioane de euro

Chiar dacă, la nivel de tehnică individuală, Dennis Man, Maxim și ceilalți par cu o clasă peste adversari, acest lucru nu se reflectă și în cotele de piață. Conform site-ului de specialitate transfermarkt.com, adversarii sunt mai bine cotați ca românii cu două milioane de euro: 47,8 față de 45,78. De la nord-irlandezi, se remarcă fundașul stânga de la Newcastle, Jamal Lewis, cotat la 15 milioane de euro, fundașul central Jonny Evans, de la Leicester (10) și George Saville, de la Middlesbrough, cotat la 4 milioane de euro. Românii răspund cu cotele lui Răzvan Marin, de la Cagliari (10 milioane), Dennis Man, de la FCSB (5) și George Pușcaș, de la Reading (4,8).

Partida de la Belfast are și o miză cu totul specială: ar putea oferi echipei noastre punctele necesare prezenței în urna a doua la tragerea la sorți a grupelor de calificare la Campionatul Mondial din 2022. Acest lucru va deveni realitate dacă ”tricolorii” vor obține, diseară, un rezultat mai bun decât al Rusiei, care va juca, tot în această seară, în Serbia. Evident, condiția esențială este ca UEFA să ne acorde victoria la ”masa verde” în meciul cu Norvegia, echipă care nu s-a putut prezenta la partida de duminică, din cauza restricțiilor impuse de guvernul din țara nordică.

1.000 de fani în tribune

Federaţia nord-irlandeză a anunţat ca la partida cu România vor avea acces în tribune aproximativ 1.000 de suporteri ai echipei gazdă. Conform protocolului UEFA pentru această perioadă afectată de pandemie, la partidele din competiţiile organizate de forul continental pot participa fani până la 30% din capacitatea stadionului, dar numai suporteri ai echipelor gazdă. Iar asta doar dacă normele interne acceptă accesul fanilor pe arene, informează frf.ro. Nord-irlandezii au avut același număr de fani în tribune și în barajul pentru Euro, pierdut în prelungiri cu Slovacia.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net