Federaţia Română de Fotbal a lansat,duminică, la Cluj-Napoca, cu ocazia amicalului România - Spania, un manual auxiliar de matematică pentru clasele primare. Iniţiativa face parte dintr-un program prin care FRF susţine educaţia şi combaterea abandonului şcolar.


Fotbalul nu este matematică, dar cu ajutorul fotbalului se poate învăţa matematică. Cel puţin aşa speră preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. „Am lansat o culegere de exerciţii, parte a programului naţional FRF susţine educaţia, care îşi propune să aducă împreună autorităţi, profesori, elevi şi fotbalişti pentru a combate abandonul şcolar. Fotbalul și matematica nu se exclud. Prin acest proiect, copiii vor învăța noțiunile de bază ale fotbalului și vor avea oportunitatea de a descoperi matematica printr-un mod de abordare atractiv. În contextul în care tot mai mulți pedagogi și părinți sunt îngrijorați de programa școlară, care devine tot mai greu de asimilat de către copii, FRF contribuie la o abordare nouă a educației prin fotbal”, a spus Burleanu.

Jucătorii echipei naţionale au purtat deja, la antrenamentul oficial de sâmbătă, tricouri cu formule matematice ale căror rezultate reprezintă numerele de pe tricourile lor de joc. „Copiii ne spuneau că dacă profesorii ne-ar prezenta altfel materia, dacă manualele ar fi mai atractive, alta ar fi tragerea către şcoală, m-am declarat fan convins al proiectului. În vacanţe, copiii au exerciţii de făcut, de ce să nu facem exerciţii cu o paralelă în fotbal, să le facem cu plăcere”, a declarat şi Claudiu Keşeru.

Aşa arată un exerciţiu cu subiecţi fotbalişti, dar cu rezultat matematic:

„Bogdan Stancu și Florin Andone au înscris 28 de goluri în acest sezon. Andone a marcat cu 9 de goluri mai multe ca Stancu. Câte goluri a înscris Andone? Dar Stancu?” sau „Pe parcursul câtorva meciuri, Claudiu Keșeru, Gabriel Torje și Răzvan Raț au alergat, împreună, 50 de kilometri. Torje a alergat cu 9 km mai mult decât Raț și cu 5 mai mulți decât Keșeru. Află câți kilometri a alergat fiecare dintre cei trei tricolori”. Noul manual va putea fi achiziţionat de părinţi şi profesori din toamna anului 2016.

 
 
Loading...