Învăţaţi imnul "tricolorilor" până la meciul cu Ungaria!

Ultima actualizare:

    Fotbaliştii naţionalei vor cânta alături de fani imnul primei reprezentativeFotografii: Mediafax
Fotbaliştii naţionalei vor cânta alături de fani imnul primei reprezentativeFotografii: Mediafax

De ieri, am intrat în rândul lumii bune a fotbalului mondial. Şi asta pentru că echipa naţională are, în sfârşit, un imn! Cântecul compus de Iris are acorduri rock, refrenul te îndeamnă la luptă, dar piesa e “pigmentată” şi cu celebra scandare a tribunelor: “Hai pe ei, pe mama lor!”.

“Tricolorii” au de ieri în mod oficial un nou cântec care să-i reprezinte, iar suporterii au timp până la data de 11 octombrie să-l înveţe pe de rost. Atunci, pe Arena Naţională, România va întâlni Ungaria în preliminariile EURO 2016 şi stadionul de 55.000 de locuri va fi arhiplin, deja fiind vândute peste 35.000 de bilete. Cântecul a apărut în urma unui concurs lansat de Federaţie, Iris a câştigat şi după o întâlnire cu foste glorii ale fotbalului, dar şi cu reprezentanţi ai suporterilor, s-a născut “Hai România!”. Pentru ca fanii să nu comită vreo greşeală, la disputa cu maghiarii, pe ecranul gigant al stadionului vor rula versurile. Oricum, cântecul a lansat deja controverse. Una e legată de expresia “Hai pe ei, pe mama lor!”, dar a venit şi explicaţia.

Versurile vor rula pe ecranul Arenei Naţionale

“Suporterii au insistat să existe acest pasaj. Nu e ceva negativ, doar înseamnă că şi pe adversari şi pe mamele lor, pe tot neamul lor. Trebuie să-I convingem că noi vom câştiga. Sperăm ca până la meciul cu ungaria să-l înveţe toţi suporterii”, a explicat solistul formaţiei Iris. O altă problemă e cea a versului “Ori murim, ori câştigăm!”, din refren, slogan ce se aseamănă cu unul folosit de liderul fascist italian Benito Mussolini. “Nu are nicio conotaţie politică sau discriminatorie şi nici FRF şi nici Iris nu s-ar fi gândit la aşa ceva”, a spus Burleanu. În plus, după fiecare gol al “tricolorilor” un fragment de zece secunde din acest imn se va aude la staţia de amplificare, înlocuind acordurile de până acum din “Ciuleandra”.

Imnul

Ale, ale, ale, ale, ale / Venim pe stadion, toţi pe stadion / Şi suntem milioane de luptători / Să fim ca un ecou / O, o, o, o / Să ne unim din nou sub tricolor / Câştigăm, da, ne dăm viaţa pentru voi / Nu ştim ce e aia frică / E o onoare pentru noi / Să cântăm toţi uniţi într-un singur cor /  O naţiune luptă / Să strigăm în cinstea lor

Refren: Ale, ale, ale, ale, ale / Hai România / Astăzi vrem victorie / Ale, ale, ale, ale, ale / Hai România, / Ori murim, ori câştigăm

Destinul e acum / Totul e acum / Şi vrem să fim mai buni, mai buni ca ei / Să fim ca un ecou / O, o, o, o / Să ne unim din nou sub tricolor / Câştigăm, da, ne dăm viaţa pentru voi / Nu ştim ce e aia frică / E o onoare pentru noi / Să cântăm toţi uniţi într-un singur cor /  O naţiune luptă / Să strigăm în cinstea lor

Refren: Ale, ale, ale, ale, ale / Hai România / Astăzi vrem victorie / Ale, ale, ale, ale, ale / Hai România, / Ori murim, ori câştigăm

Ale, ale, ale, ale, ale / Ale, ale, ale, ale, ale / Ale, ale, ale, ale, ale / Acum ori niciodată / Ale, ale, ale, ale, ale / Ale, ale, ale, ale, ale / Ale, ale, ale, ale, ale / Fire / Hai pe ei, pe mama lor / Ale, ale, ale, ale, ale / Ale, ale, ale, ale, ale / Ale, ale, ale, ale, ale / Hai România / Astăzi vrem victorie / Hai România, / Ori murim, ori câştigăm

"Îmi place că este rock"

simeon stalpnicul png

Viorel Moldovan, selecţioner România U-21: E important ca echipa naţională să aibă un imn al ei. Să tresară inima când îl asculţi la vestiare. Poate ne avantaja mai bine o marseieză, un „uber alles”, dar asta e. La această melodie nouă îmi place că e rock.

Jean Vlădoiu, fost internaţional: La început am fost reticent la această nouă melodie, dar după ce am ascultat-o de vreo 10, 15 ori mi-am dat seama că îţi dă un imbold şi asta ne trebuie.

Raţ a marcat o "dublă"

“Veteranul” echipei naţionale, Răzvan Raţ (33 de ani), a înscris două goluri în partida pe care echipa sa PAOK Salonic a câştigat-o cu 4-0. Fundaşul “tricolorilor” a fost integralist, a punctat în minutele 2 şi 43, dar a încasat şi un cartonaş galben. Raţ a devenit lider în campionatul Greciei după acest succes, trupa din Salonic având acum 13 puncte.

Ultraşii vin la Bucureşti pe banii jucătorilor


    Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Duelul cu România e unul capital pentru adversarii noştrii, după ce au pierdut primul joc al grupei contra Irlandei de Nord, 1-2. Acum pentru a-şi răscumpăra greşeala, jucătorii echipei naţionale ungare au dat curs ideii unor lideri ai galeriei şi vor plăti biletele tuturor celor care vor face deplasarea la Bucureşti cu trenul. Astfel, pentru cei 1200 de inşi, jucătorii vor da aproape 6.000 de euro, restul suporterilor, încă 1600, urmând să sosească în Capitală cu autocarele sau maşinile personale. Anul trecut, ultraşii maghiari au provocat incidente grave şi pagube considerabile în Gara de Nord, Centrul Vechi sau zona Arenei Naţionale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
carol i ziua regelui jpeg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net