Ioana Dossey: «Sunt rare zilele în care nu plâng!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Când a murit Ibrahim, la 9 decembrie 2008, credea că va muri şi ea. Voia să moară şi ea. Pur şi simplu, viaţa nu mai avea nici un sens.

Când fotbalistul a decedat după trei luni în care a stat în comă iar ea s-a zbătut prin spitale să-i asigure o îngrijire cât mai bună, Ioana Dossey s-a simţit trădată, abandonată.

Fără alt sprijin decât părinţii ei din Hârşova, soţia fostului portar a căutat o motivaţie pentru a continua. Şi a găsit-o, întruchipată într-o fetiţă de şapte ani, cu părul afro, Jennifer, cel mai de preţ lucru care i-a rămas de la Ibrahim.

Uşor, şocul a trecut, dar a rămas dezolarea şi o întrebare: ce fac acum? Cum Dossey n-a fost plătit niciodată cu generozitate, Ioana trebuia să rezolve mai întâi problema casei.

„Pentru mine în fiecare zi e 9 decembrie. Sunt rare zilele când nu plâng, dar sunt obligată să mă zbat pentru Jenni. De curând am aplicat la programul «Prima casă» şi mi-am luat un apartament cu două camere", spune Ioana, care e secretară la Comisia Centrală a Arbitrilor.

Când toată lumea vorbea despre decesul fotbalistului, mulţi "făcători de bine" au apărut cu promisiuni pentru Jennifer şi ajutor pentru familie.

Până la urmă a primit foarte puţin, şi nu are acces nici la ce i se cuvine. "Avem de 3 ani la bancă 10.000 de euro, jumătate din salariul lui Ibrahim de la Pandurii, dar banca refuză să ni-i elibereze. Spun că trebuie să fac succesiunea, dar pentru asta trebuie să merg în Ghana. E peste 1.000 de euro biletul de avion. N-am nici o şansă să ajung în Africa. Alt venit nu avem. Nu există nici o rentă viageră pentru că mi s-a spus ca nu am probe că a contribuit la asigurări sociale. Aşa că n-am dreptul nici la ajutor social, nici la pensie de urmaş", spune Ioana Dossey.

Fiica lui Dossey, Jennifer, face atletism

Pe lângă serviciul din subordinea lui Ion Crăciunescu şi şcoala lui Jennifer, Ioana Dossey mai are o ocupaţie care o stoarce de puteri: sportul.

"Jennifer este înebunită după atletism. Cea mai gravă pedeapsă pentru ea este s-o ameninţ că dacă nu-şi face temele, n-o las la antrenament. Din septembrie e înscrisă la clubul Steaua şi face antrenamente zilnice cu fosta campioană olimpică, Anişoara Cuşmir. Mi-a spus că e talentată, dar e abia la început", spune soţia fostului portar.

 Ibrahim Dossey Allhotey s-a născut în Accra, capitala Ghanei, pe 24 noiembrie 1972. În România a jucat din anul 2000, pentru FC Braşov, Rapid, Unirea Sânnicolau Mare şi Pandurii Târgu Jiu. Pe 13 decembrie 2008 a suferit un accident rutier lângă Breaza şi a intrat în comă. După aproximativ trei luni, pe 9 decembrie 2008, a decedat.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net