Acţionarul majoritar al lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a fost pus sub control judiciar de către procurori. Confrom Digi 24 patronul roş-albilor e acuzat de bancrută frauduloasă, iar hotărârea de a începe urmărirea sa a fost luat azi de către cei de la Parchetul Curții de Apel București.


UPDATE Acuzaţii sunt Ionuţ Negoiţă, administratorul special al SC Dinamo 1948 SA, Cristian Valentin Gheorghiţă, fostul administrator judiciar al firmei care administrează clubul Dinamo, Cătălin Andrei Dascăl şi încă o persoană.

Procurorii îl acuză pe administratorul special al SC Dinamo 1948 că, în 22 octombrie 2014, când a propus planul de reorganizare a societăţii, "a omis cu intenţie să includă în plan active în valoare contabilă netă de 16.863.011,58 lei, fapt care a condus la reducerea frauduloasă a creanţelor bugetare".

Dosarul pe numele lui Ionuţ Negoiţă a fost deschis la începutul lunii, când au început cercetările privind modul în care s-a realizat reorganizarea clubului Dinamo. Din câte se pare, administratorul special ales pentru a reorganiza societatea aflată în insolvenţă ar fi avut o înţelegere cu Negoiţă şi alte trei persoane pentru ca în contabilitate să nu apară sume importante de bani, iar valoarea bunurilor să fie scăzută cu aproape 17 milioane de lei.

Negoiţă spune că nu a încălcat legea, interesant fiind că Dinamo e singurul club ce a ieşit din insolvenţă.

 

 
 
Loading...