Jucăm cu Ronaldo la Bucureşti? În ce grupă poate fi România la Euro 2020

Ultima actualizare:

    Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo

Dacă se califică la Euro 2020, naţionala României are şanse mari să întâlnească Portugalia pe Arena Naţională.

Tricolorii au în faţă play-off-ul Ligii Naţiunilor din luna martie, ultima lor posibilitate de a ajunge la turneul final găzduit de anul viitor. În cazul calificării, România va juca pe teren propriu cu Ucraina şi, posibil, cu Portugalia lui Cristiano Ronaldo.

România – Ucraina şi România – Portugalia sunt meciurile de la Euro 2020 la care visează suporterii români, ţinând cont că acestea vor avea loc la noi acasă, pe Arena Naţională. Pentru că va fi un European mamut, organizat în 12 oraşe din 12 ţări, inclusiv la Bucureşti, UEFA a creionat deja alcătuirea grupelor, astfel încât naţionalele calificate să poată evolua cât mai mult în faţa propriilor susţinători. În ceea ce ne priveşte, considerând că echipa noastră va trece de cele două meciuri de baraj din primăvară, atunci adversarele din grupa de la Euro sunt aproape stabilite. Mai exact, deocamdată ştim sigur că vom întâlni Olanda la Amsterdam şi Ucraina la Bucureşti. Singura necunoscută va fi dezvăluită la tragerea la sorţi de la 30 noiembrie, atunci când vom afla cea de-a doua echipă cu care ne putem confrunta în calitate de gazdă în Grupa C a competiţiei. Conform urnelor stabilite de UEFA, sunt doar cinci naţionale care se ,,bat” pe acest loc, e vorba de Portugalia, Turcia, Austria, Suedia şi Cehia. Un duel cu campioana Europei din 2016, cu celebrul Cristiano Ronaldo pe teren, ar fi miza cea mare pentru naţionala României, cel puţin din punct de vedere al interesului enorm cu care va fi privit acest meci.

Grupele Euro 2020, pe jumătate stabilite

Grupa A

1. Italia

2. X

3. X

4. X

Grupa B

1. Belgia

2. Rusia

3. Danemarca

4. X

Grupa C

1. Ucraina

2. Olanda

3. X

4. X (România, dacă se califică)

Grupa D

1. Anglia

2. X

3. X

4. X

Grupa E

1. Spania

2. X

3. X

4. Câştigătoare play-off B

Grupa F

1. Germania

2. X

3. X

4. X

Echipele rămase de distribuit

Urna 2: Franţa, Polonia, Elveţia, Croaţia

Urna 3: Portugalia, Turcia, Austria, Suedia, Cehia

Urna 4: Ţara Galilor, Finlanda, Câştigătoare play-off A, Câştigătoare play-off C, Câştigătoare play-off D

Preliminariile Euro 2020 s-au încheiat, astfel că UEFA va stabili vineri cum vor arăta cele patru play-off-uri din Liga Naţiunilor (A, B, C şi D), turnee de baraj care vor trimite ultimele patru naţionale la turneul final. Prin tragere la sorţi, una dintre România, Bulgaria, Israel şi Ungaria vor intra în Liga C, iar celelalte trei în Liga A.

Variantele României:

LIGA A: Semifinală cu Islanda (în deplasare) şi finală cu Bulgaria, Israel sau Ungaria (gazda, prin tragere la sorţi).

LIGA C: Semifinală cu Scoţia (în deplasare) şi finală cu Norvegia sau Serbia  (gazda, prin tragere la sorţi).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net