Liga I începe în 43 de ţări

Ultima actualizare:
Portughezul Camora  este unul dintre  cei mai bine cotaţi  jucători din Liga 1 (Fotografii: Cosmin Iftode/Rărzan păsărică/mediafa)x
Portughezul Camora este unul dintre cei mai bine cotaţi jucători din Liga 1 (Fotografii: Cosmin Iftode/Rărzan păsărică/mediafa)x

Liga lui Mitică s-a transformat în ultimii ani într-un adevărat Turn Babel, cu fotbalişti adunaţi din toate colţurile lumii. Sezonul 2013-2014 porneşte la drum cu 123 de „implanturi" de peste hotare.

Din Europa până în Haiti, trecând prin Africa, Asia şi America de Sud, fotbalul de la noi şi-a extins tentaculele peste tot în jurul globului, în căutare de jucători ieftini şi cu potenţial de export.

Recent, Federaţia a încercat să limiteze invazia de străini în Liga I, propunînd o variantă cu cel mult cinci extracomunitari în lot. Forul condus de Mircea Sandu a fost însă dat în judecată de cei de la CFR Cluj, echipă care a beneficiat din plin în anii trecuţi de aportul străinilor. Până la urmă, pe baza dreptului la libera circulaţie în Uniunea Europeană, ardelenii au avut câştig de cauză la TAS, astfel că nimic nu s-a schimbat.

Ca urmare, şi în sezonul care a debutat ieri, aproximativ un sfert din totalul jucătorilor legitimaţi la cluburile din Liga I provin de pe alte meleaguri.

Mai exact, vorbim de 123 de fotbalişti străini care reprezintă 43 de naţionalităţi de pe cinci continente.

Edimar este unul dintre jucătorii sud-americani care evoluează în România

Portughezul Camora  este unul dintre  cei mai bine cotaţi  jucători din Liga 1 (Fotografii: Cosmin Iftode/Rărzan păsărică/mediafa)x
Portughezul Camora este unul dintre cei mai bine cotaţi jucători din Liga 1 (Fotografii: Cosmin Iftode/Rărzan păsărică/mediafa)x

Ca număr, brazilienii sunt cei mai mulţi (20), însă valoarea jucătorilor din ţara lui Pele „teleportaţi" la noi este una îndoielnică. Aşa se face că brazilianul cu cea mai bună cotă, Caue de la Vaslui, nu e decât al 10-lea străin din Liga I ca valoare de piaţă, conform site-ului specializat transfermarkt.de.

După brazilieni, urmează îndeaproape portughezii (16), concentraţi în principal la două echipe, CFR Cluj şi FC Braşov. În rest, avem şi reprezentanţi din ţările cu fotbal dezvoltat (Germania, Spania, Italia, Anglia, Franţa şi Olanda), dar şi jucători din Azerbaidjan, Albania sau Cipru, naţiuni europene fără mari pretenţii în sportul-rege.

Ca de obicei, africanii sunt o pată de culoare în Liga I, la propriu şi la figurat. Senegalezii şi nigerienii sunt majoritari, dar există şi fotbalişti din ţări exotice precum Insula Capului Verde, Republica Centrafricană, Zimbabwe sau Mozambic.

Apoi, din Asia vin japonezul Seto de la Astra şi iordanianul Bawab de la Gaz Metan. Să nu uităm nici de haitianul Alcenat (Petrolul), unicul reprezentant al Americii de Nord, sau de surinamezul Breeveld (Pandurii).


    Portughezul Camora  este unul dintre  cei mai bine cotaţi  jucători din Liga 1 (Fotografii: Cosmin Iftode/Rărzan păsărică/mediafa)x
Portughezul Camora este unul dintre cei mai bine cotaţi jucători din Liga 1 (Fotografii: Cosmin Iftode/Rărzan păsărică/mediafa)x

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net