Lucescu s-a pregătit de naţională în Liga Campionilor

Ultima actualizare:

    Adriano a marcat  5 goluri în meciul  cu BATE Borisov FOTO: AP
Adriano a marcat 5 goluri în meciul cu BATE Borisov FOTO: AP

Munca lui Mircea Lucescu la clubul ucrainean ar urma să se încheie la finalul sezonului, urmând ca din vara viitoare antrenorul de 69 de ani să se ocupe doar de destinul echipei naţionale. Etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor a dus la scoruri – fluviu.

Şahtior nu s-a dezminţit şi s-a impus cu 7-0, brazilianul Luis Adriano marcând de cinci ori. Fericit după prestaţia jucătorilor săi, patronul Ahmetov a acceptat să discute cu Lucescu despre despărţirea de club şi conform presei ruse, „Il Luce” ar mai rămâne la „mineri”, dar va conduce şi România către EURO 2016. „Mircea Lucescu va combina cele două posturi, la Şahtior şi naţionala  ţării sale, iar din vara lui 2015 va pleca din Ucraina. Contractul său cu federaţia va fi până în toamna lui 2017, dar poate fi extins până în vara lui 2018, dacă românii ajung la Mondialul din Rusia”, susţin ziariştii ruşi. Din câte se pare, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, va pleca la Kiev pentru a trata personal cu antrenorul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net