Lucescu şi Olăroiu şi-au compromis sezonul

Ultima actualizare:

    Mircea Lucescu se află la primul  sezon în Rusia. Olăroiu  conduce  pe Al-Ahli  din 2013Fotografii: Guliver/ GettyImages
Mircea Lucescu se află la primul sezon în Rusia. Olăroiu conduce pe Al-Ahli din 2013Fotografii: Guliver/ GettyImages

Obişnuiţi să câştige campionate pe bandă rulantă, Mircea Lucescu şi Cosmin Olăroiu sunt nevoiţi în acest an să facă un pas în spate cu echipele lor de club, Zenit Sankt-Petersburg şi Al-Ahli Dubai.

Ne apropiem cu paşi repezi de finalurile de sezon, astfel că situaţia din clasamente se cristalizează cu fiecare săptămână care trece. În ceea ce priveşte antrenorii români din străinătate, e aproape imposibil ca vreunul dintre aceştia să triumfe la finalul stagiunii. Ca de obicei, cele mai multe aşteptări veneau de la Mircea Lucescu şi Cosmin Olăroiu, tehnicieni „logodiţi” cu trofeele de campion.

Plecat din Ucraina în Rusia, „Il Luce” a dat de greu la cârma celor de la Zenit, o formaţie cu jucători valoroşi, dar extrem de capricioşi. S-a văzut acest lucru în ultima etapă, când Zenit a pierdut două puncte uriaşe pe teren propriu, remizând (1-1) cu Anji, o echipă din subsolul clasamentului. Dincolo de rezultat, mai grav e faptul că echipa din Sankt-Petersburg pare în acest moment ieşită din lupta pentru supremaţie cu contracandidatele din Moscova, Spartak şi ŢSKA. Evident, când lucrurile nu merg, de vină e antrenorul, iar Mircea Lucescu e pus deja în faţa unei despărţiri premature de Zenit.

„Nu ţin de contract, dar e prea devreme să vorbim despre asta, depinde de mulţi factori”, a spus antrenorul de 71 de ani. În discuţiile cu şefii clubului, Lucescu se mai agaţă de un singur lucru: derby-ul de duminică împotriva liderului Spartak, în deplasare. Dacă Zenit nu câştigă, atunci totul e pierdut, iar Mircea Lucescu ar consemna al treilea sezon consecutiv în care nu ia titlul, primele două (2014-2015 şi 2015-2016) fiind la cârma lui Şahtior Doneţk.

Dacă Lucescu ar mai avea ceva speranţe, Cosmin Olăroiu a aruncat deja prosopul în Emirate. Aflat din 2013 la conducerea echipei Al-Ahli din Dubai, românul a luat două titluri şi a ratat alte două, inclusiv cel din acest an. Cu patru etape rămase de disputat în campionatul din Emirate, Al-Ahli e pe locul secund, la o diferenţă insurmontabilă (8 puncte) de Al-Jazira. Comparativ cu Lucescu, Oli are parte însă de infinit mai multă linişte, şeicii din Dubai idolatrizându-l în continuare pe tehnicianul român de 47 de ani.

Ei sunt pe «plus»!

simeon stalpnicul png

În afara celor doi corifei (Lucescu senior şi Olăroiu), tagma antrenorilor români de peste hotare e una restrânsă în acest moment, Dan Petrescu, Mircea Rednic şi Răzvan Lucescu fiind cei care completează această listă. Toţi trei au parte de un final de sezon în care şi-au îndeplinit obiectivele. 

  • Dan Petrescu, neînvins de două luni. „Bursucul” are patru victorii şi un egal în ultimele cinci meciuri cu echipa Al-Nasr din Emirate. Fără obiectiv în campionat (locul 6), formaţia lui Petrescu va lupta în acest final de sezon doar pentru Cupa Preşedintelui, în care e calificată în semifinale.
  • Rednic s-a salvat de la retrogradare. La echipa belgiană Mouscron, „Puriul” a făcut deja o minune. Rednic şi-a salvat jucătorii de la retrogradare în ultima etapă a sezonului regulat, în ciuda faptului că Mouscron a fost mult timp „lanterna roşie”. În aceste condiţii, prezenţa în play-off-ul pentru Liga Europa nu e decât un bonus.
  • Lucescu junior luptă pentru Liga Campionilor. În ultimul an la conducerea echipei elene Skoda Xanthi, Răzvan Lucescu a scos maximum posibil. Astfel, după ce s-a aflat la un moment dat chiar pe locul doi, Skoda a picat acum pe şase, cu trei etape rămase de disputat. Până la final, dacă va mai urca o poziţie, până pe cinci, atunci Lucescu şi jucătorii săi vor disputa un play-off de patru echipe, câştigătoarea urmând să evolueze în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net