Cu Răzvan pe bancă, PAOK are meci decisiv la Londra, acolo unde nea Mircea a reuşit minunea cu Beşiktaş în 2003.


În penultima etapă a grupelor Ligii Europa, Răzvan Lucescu şi PAOK Salonic au nevoie de victorie acasă la Chelsea. Mircea Lucescu îi poate povesti fiului său „reţeta” cu care i-a bătut de două ori pe londonezi.

Chelsea – PAOK e meciul zilei de joi pentru români în Liga Europa, echipa antrenată de Lucescu junior jucându-şi ultima carte pentru o eventuală calificare miraculoasă în 16-imile Ligii Europa. Contra unui adversar deja calificat în primăvară, gruparea din Salonic are şansa ei, Chelsea urmând să alinieze o formulă cu multe rezerve.

În turul din Grecia, PAOK a pierdut la limită (0-1), dar scorul putea fi mult mai dur, în condiţiile în care britanicii au trimis pe teren majoritatea titularilor. Astfel, pe „Stamford Bridge”, Răzvan Lucescu poate călca pe urmele tatălui său, care în urmă cu 15 ani izbutea în acelaşi loc un rezultat uluitor.

besiktas-chelsea-liga-campionilor-2003-mircea-lucescu01.jpg

Mircea Lucescu a câştigat cu Beşiktaş în 2003 pe terenul lui Chelsea

În octombrie 2003, aflat la cârma turcilor de la Beşiktaş, Mircea Lucescu o învingea pe Chelsea chiar la Londra cu 2-0, meci disputat în grupele Ligii Campionilor. Pe teren s-au mai aflat atunci alţi doi români, Adi Mutu la gazde şi Daniel Pancu la oaspeţi. De altfel, după acea partidă de pomină, cei doi foşti internaţionali români au petrecut până dimineaţă, „Pancone” ieşind atât de şifonat încât a pierdut avionul cu care colegii de la Beşiktaş s-au întors la Istanbul. „L-am pedepsit pentru că a jucat prost!”, s-a justificat Mircea Lucescu în faţa jurnaliştilor, încercând să acopere escapada tandemului Mutu – Pancu.

Victoria din 2003 n-a fost singura pe care Mircea Lucescu a reuşit-o împotriva „albaştrilor” de la Chelsea. „Il Luce” a recidivat în 2012, de această dată cu Şahtior Doneţk, tot în grupele Ligii Campionilor. În Ucraina, „minerii” s-au impus cu 2-1, punând umărul la eliminarea londonezilor care erau în acel moment deţinătorii trofeului. Printre fotbaliştii învinşi de Lucescu senior în urmă cu şase sezoane s-au numărat Hazard, David Luiz şi Azpilicueta, fotbalişti pe care Răzvan Lucescu îi poate înfrunta astăzi.

La ora începerii meciului cu Chelsea (22.00), Răzvan Lucescu va şti dacă echipa sa mai are sau nu şanse teoretice la calificare. Mai exact, dacă maghiarii de la Mol Vidi vor învinge în deplasarea din Belarus cu BATE Borisov (meci programat de la 19.55), atunci eforturile celor de la PAOK Salonic vor fi în zadar. La egalitate de puncte cu Vidi, trupa lui Lucescu jr. e dezavantajată de cele două înfrângeri surprinzătoare suferite de eleni împotriva campioanei Ungariei.

loading...
Loading...