Mai bine la TV, decât antrenor în Liga I

Ultima actualizare:

    Ultima dată,  Basarab Panduru  a condus o echipă  ca antrenor în 2007,  pe Progresul
Ultima dată, Basarab Panduru a condus o echipă ca antrenor în 2007, pe Progresul

Nu e loc în fotbal pentru toţi fotbaliştii care se retrag, iar această realitate creează mari probleme. Toţi cei care n-au reuşit să strângă suficienţi bani bat la uşi pentru un post la un club, oricare ar fi el. Unora li se întind totuşi nişte mâini, dar îşi permit să le refuze.

Explozia media din România a atras în platourile TV, după modelul occidental, o sumedenie de aşa-zişi specialişti. Cei mai buni oratori dintre ei s-au prins repede că e mult mai simplu să-ţi dai cu părerea despre munca altuia, decât s-o practici chiar tu, şi s-au bătut în cuie pe acele poziţii. Şocant pentru cineva care se numeşte antrenor de fotbal, respectivii refuză posturi de principali pe bandă rulantă. 

Ultimul care a câştigat la balanţă scaunul din camera cu aer condiţionat de la Dolce Sport, în faţa statului în iarbă, prin căldură, cu fluierul în gură, e Basarab Panduru. Acesta a fost ofertat de nou promovata FC Voluntari, din oraşul lui natal, şi deşi a fost tentat la început să accepte, a refuzat până la urmă.

Nu de alta, dar de ce să nu iei 5.000 de euro vorbind, în loc să rişti 3.000 la Voluntari, trezindu-te la 7 dimineaţa?

Panduru nu e însă primul care alege astfel. Nu de mult, Gabi Balint a refuzat postul de selecţioner la naţionala de tineret pentru că ar fi câştigat mai puţin decât la Digi Sport, unde e analist.

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net