Maradona va antrena Irakul. Va face treabă bună de data aceasta?

Ultima actualizare:

    Maradona
Maradona

Fostul mare fotbalist argentinian e gata să se înhame din nou la munca de antrenor. Deşi n-a avut deloc rezultate în această postură, pentru imagine şi marketing, Diego Maradona negociază insistent pentru preluarea Irakului, o ţară în reformare după războiul de înlăturare a dictatorului Saddam Hussein.

Naţionala Irakului are ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia 2014 şi şefii Federaţiei asiatice încearcă să pună cel mai bun antrenor pentru această misiune.

Deşi un zeu în fotbal, aceştia sunt gata să numească în funcţie, pe milioane bune de euro un nume mare, dar un antrenor mic: Diego Armando Maradona. Acesta le-a antrenat până acum pe Mandiyú de Corrientes, Racing Club, naţionala Argentinei şi pe Al Wasl, din Emiratele Arabe Unite. La niciuna dintre aceste echipe n-a reuşit să facă performanţă, dar cel mai mare rateu la dat cu naţionala ţării sale, la Campionatul Mondial din Africa de Sud.

Deşi avea în echipă jucători ca Messi, Higuain sau Di Maria, Argentina n-a prins decât sferturile competiţiei, unde a fost umilită de Germania, scor 0-4. Acum, cu jucători mult mai slabi în lot, Maradona trebuie să treacă de o grupă în care Australia şi Coreea de Sud par a fi favorite certe.

Maradona a antrenat ultima oară în luna iulie, atunci când a fost demis de la formaţia Al Wahl, din Emiratele Arabe Unite. În vârstă de 51 de ani, argentinianul a avut un sezon dezastruos la cârma acelei formaţii, terminând pe locul 8 şi oprindu-se în sferturile de finală ale cupei. La începutul respectivului sezon, obiectivul sud-americanului.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
marcel ciolacu si gabriela firea. foto mediafax
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net