Marica explică neconvocarea: «Nu era corect să vin în locul unui alt jucător»

Ultima actualizare:

    Ciprian Marica
Ciprian Marica

Atacantul celor de la Schalke 04, Ciprian Marica, jucător care nu fost convocat pentru partidele Românie cu Ungaria şi Olanda din cauza unei accidentări, este convins că "tricolorii" nu va pierde niciunul dintre cele două meciuri din cadrul preliminariilor CM2014.

"Le ţin pumnii strâns, sunt convins ca nu vom pierde nici cu Ungaria, nici cu Olanda. Îi rog pe toţi fanii naţionalei să-i încurajeze pe băieţi mai tare ca niciodată", a declarat Marica într-un interviu publicat pe pagina personală de Facebook.

"Numai eu ştiu ce e în sufletul meu. Îmi pare foarte rău că nu pot să-mi ajut echipa, dar cu mine sau fără mine, România va obţine rezultate mari în această dublă. Nu era corect să vin în locul unui alt jucător pregătit sută la sută să dea totul pe teren. Vor fi meciuri de luptă, dueluri tari, iar eu de-abia azi am făcut primul antrenament specific. O să îi incurajez pe băieţi din faţa televizorului, o să fiu cel mai înfocat fan al echipei naţionale. Sunt conştient că-mi va fi greu, că emotiile vor fi mult mai mari, dar asta e viaţa. N-am vorbit cu domnul Piţurcă. Nu m-a sunat în această perioadă, am discutat cu colaboratorii dânsului şi am decis împreună că nu se impune convocarea mea la lot", a adăugat atacantul.

Ciprian Marica a început, vineri, pregătirile alături de ceilalţi jucători ai echipei sale de club după şase săptamâni de absenţă. Accidentat la un antrenament, jucătorul în vârstă de 27 de ani a fost operat, la 30 ianuarie, la meniscul lateral al genunchiului drept.

"Mi-era foarte dor de echipă, m-am simţit grozav printre băieţi după o pauză atât de lungă. Sunt OK acum, o să trag tare să recuperez. Sper din tot sufletul să fiu apt de joc în prima etapă de după întreruperea asta pentru jocurile echipelor naţionale", a precizat atacantul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net