Marica, ultima repatriere marca Steaua?

Ultima actualizare:

    Marica a jucat ultimul  meci pentru naţionala  României în debutul calificărilor pentru Euro  2016, când a şi marcat  golul victoriei
Marica a jucat ultimul meci pentru naţionala României în debutul calificărilor pentru Euro 2016, când a şi marcat golul victoriei

Steaua are mare nevoie de un atacant de clasă, iar Ciprian Marica are mare nevoie de o echipă care să-l propulseze spre Euro 2016. După ultima întâlnire dintre Gigi Becali şi fotbalist, acest parteneriat prinde tot mai mult contur. Precedentele reveniri de acest gen ne arată însă că nu sunt o garanţie a succesului.

Steaua a suferit foarte mult în acest sezon pe faza ofensivă, unde Gregory Tade n-a oferit ceea ce se spera de la el. Şefii campioanei ştiu însă că pentru a câştiga titlul trebuie să facă un play-off mult mai bun şi cum ei sunt echipa care vine din urmă, au nevoie de mai multe goluri. S-au testat piste interne, gen Cristian Lopez, de la CFR, sau Denis Alibec, de la Astra, dar sumele cerute s-au dovedit descurajatoare. Astfel, Gigi Becali s-a îndreptat către Ciprian Marica, un atacant pur sânge, dar într-o oarecare criză de identitate, pe care speră să-l aducă în Ghencea. 

Fotbalistul în vârstă de 30 de ani e destul de lacom şi salariul mare pe care îl doreşte a făcut ca până acum să nu-şi găsească echipă, deşi s-a despărţit de Konyaspor în octombrie. Cum ofertele nu-l asaltează, în CV-ul lui apare că n-a mai jucat un meci oficial din august, iar în 2015 are doar patru apariţii pe teren, niciuna ca integralist, Marica a intrat în trepidaţii. Deşi la început a luat la mişto oferta lui Becali şi a exclus o revenire în Liga I, acum nu mai pare atât de convins, mai ales că a pierdut naţionala, iar prezenţa sa la Euro e sub un mare semn de întrebare dacă nu se va apuca foarte curând de treabă. 

Tamaş şi Ţucudean, precedente nefericite

Astfel, marţi dimineaţa, în Poiana Braşov, Becali şi Marica au fost văzuţi la cafea şi este evident că n-au vorbit despre vreme sau despre zăpada de pe pârtie, ci despre o posibilă colaborare. Şi dacă se va realiza această mutare, ea nu va rezolva însă nimic în nici o parte. Nici Marica n-ar avea automat convocarea la Euro în cutia poştală, iar Steaua n-ar avea încă marcate golurile atacantului. Asta pentru că ultimele repatrieri nu le-au ieşit deloc roş-albaştrilor. 

Raul Rusescu, Alex Bourceanu, Gabriel Tamaş, George Ţucudean sau Adrian Cristea sunt cele mai recente exemple. Aceştia au fost aduşi de Steaua înapoi în Liga I cu mari speranţe, după ce nu se impuseseră în străinătate, dar au devenit în scurt timp mari dezamăgiri.

Pe 10 ianuarie pleacă în cantonament la Belek

16 17 sport marica jpeg

Steaua începe pregătirile pe 8 ianuarie, cu vizita medicală, urmată de două zile de antrenamente de acomodare la Mogoşoaia. În 10 ianuarie, campioana pleacă la Belek, în Turcia, pentru primul cantonament al iernii, care se va întinde până pe 21 ianuarie. Laurenţiu Reghecampf şi băieţii lui vor avea apoi trei zile libere pentru a-şi vizita în ţară familiile, după care se vor întoarce tot în Antalya, pentru al doilea stagiu. Acesta va fi în perioada 24 ianuarie - 7 februarie, dar în altă locaţie, ”Regnum Carya Golf & Spa Resort”, din Kadriye.

Se scuză că s-au văzut întâmplător

Ciprian Marica a recunoscut şueta cu Becali, dar aruncă totul pe hazard. “E adevărat că m-am întâlnit cu domnul Becali marţi, la munte, dar a fost întâmplător. Eu eram cu familia, dânsul cu familia, şi am stat la aceeaşi masă 10 minute. Atât, nimic mai mult”, s-a apărat acesta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Costel Corduneanu FB jpg
image
image
image
image
image
image
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net