Marţi e marele meci PSG - Real. Zidane şi Emery au demisiile pe masă

Ultima actualizare:

    Unai Emery (stânga) şi Zidane, doi antrenori în pericol
Unai Emery (stânga) şi Zidane, doi antrenori în pericol

Antrenorul care va fi eliminat marţi în dubla PSG – Real Madrid riscă să-şi piardă postul.

Există minuni fără Neymar? Asta e întrebarea zilei la Paris, acolo unde echipa brazilianului (accidentat) va încerca să răstoarne mâine seară un 1-3 cu Real Madrid.

Calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor e vitală pentru ambele echipe, dar şi pentru cei doi antrenori care se află faţă în faţă, Unai Emery, respectiv Zinedine Zidane.

Pe de-o parte, investiţiile de sute de milioane de euro făcute de şeicii de la PSG au avut ca obiectiv cucerirea Europei, iar un eşec în faza optimilor ar fi greu de digerat. „Emery merge ca pe sârmă, îşi joacă postul”, a notat presa din Hexagon despre spaniolul de pe banca francezilor.

De cealaltă parte, francezul de la cârma ibericilor, Zinedine Zidane, îşi va da singur demisia, aşa cum a promis, dacă Realul iese prematur din Liga Campionilor. Asta în condiţiile în care echipa lui Cristiano Ronaldo a ratat deja cele două obiective interne, campionatul şi cupa.

Liga Campionilor, Optimi, Retur

Marţi

Paris S.G. – Real Madrid        21.45 (1-3 în tur), TelekomSport 1, Pro TV

Liverpool – FC Porto    21.45 (5-0), TelekomSport 2

Miercuri

Tottenham – Juventus   21.45 (2-2), TelekomSport 1

Manchester City – FC Basel    21.45 (4-0), TelekomSport 2

*Meciurile Man. United - Sevilla (0-0), AS Roma - Şahtior (1-2), Beşiktaş - Bayern München (0-5) şi Barcelona – Chelsea (1-1) se vor juca săptămâna viitoare.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net