Meciul Dinamo – Universitatea Craiova, cu spectatori

Ultima actualizare:

    Fanii dinamovisti au fost evacuati de jandarmi la OvidiuFOTO: Sportpictures.eu
Fanii dinamovisti au fost evacuati de jandarmi la OvidiuFOTO: Sportpictures.eu

Programată duminică, pe Arena Națională, în etapa a doua a Ligii 1, partida Dinamo – Universitatea Craiova se va disputa cu spectatori.

Comisia de Disciplină a FRF a amânat pentru săptămâna viitoare judecarea incidentelor de la meciul FC Viitorul - Dinamo, scor 5-0, din prima etapă a Ligii I. Atunci, fanii dinamoviști au întrerupt partida 20 de minute după ce mai mulți dintre ei au intrat pe teren. Jandarmii au intervenit cu întârziere și, după aproape 10 minute de negocieri, s-a început evacuarea peluzei în care se afla galeria ”câinilor”. Apoi, partida a fost reluată, dar scandalul a rămas, războiul dintre fani și patronul Negoiță ajungând la un nou maxim. Suporterii amenință cu noi forme de protest, inclusiv la meciuri, în timp ce conducătorul clubului a declarat că în maximum o lună formația va avea un nou investitor. Cert e că din această luptă singura care are de pierdut e echipa, care deocamdată ocupă ultimul loc în clasament, cu zero puncte și un golaveraj pe care nici cei mai aprigi dușmani nu și-l imaginau: 0-5.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net