Meme Stoica nu stă pe Facebook şi-n puşcărie

Ultima actualizare:

    Mesajul apărut acum pe pagina de facebook a lui Meme Stoica
Mesajul apărut acum pe pagina de facebook a lui Meme Stoica

Fostul manager al Stelei, Mihai Stoica, e înschis la Rahova, fiind condamnat în Dosarul Transferurilor  la trei ani şi şase luni cu executare, iar zilele trecute a apărut un mesaj pe contul său de Facebook. Azi, el a deminţit că are acces pe reţelele de socializare, ci doar i-a dictat ofiţerului de presă al Stelei ceea ce a vrut să transmită. 

"Din dorinţa de a încheia discuţiile legate de modul în care a fost postat mesajul lui Mihai Stoica de duminica trecută, facem precizarea că acesta a fost redactat de către Cătălin Făinişi, care a transcris textul trimis prin intermediul avocatului. Ataşat aveţi o fotocopie a mesajului scris de către Mihai Stoica", se arată pe pagina lui Meme Stoica.

Iată mesajul postat la data de 16 martie:

"Mi-am zis că cel mai bine e să stau low profile, dar, din păcate, nu prea mă lasă unii. Îi rog, totuşi, să aibă puţină decenţă în ceea ce mă priveşte. Să nu mai abereze. Nu mă cert cu nimeni aici, nu fac plîngeri din cauza condiţiilor în care stăm sau a condiţiilor meteo. AUSTERITATEA NU ESTE SINONIMĂ CU MIZERIA.

Chiar dacă sînt într-o situaţie cel puţin ciudată, pe care NIMENI nu mi-o poate explica, executînd o pedeapsă pe care NIMENI n-a solicitat-o, promit tuturor că voi ieşi mai puternic, mai motivat şi la fel de efervescent. Iar dacă n-o să apară Iphone 6 pînă ies, e şi mai bine. Oricum, eu rămîn pe BlackBerry. Keep calm & go 4 the double!

P.S. Rocky, ăla de la Cluj se pune dublu. Mai ai 5 de dat"

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net