"Moldo" nu se teme de Bădoi: "Pe Giuleşti, toate echipele trebuie să piardă. E tărâm interzis!"

Ultima actualizare:

Viorel Moldovan, tehnicianul giuleştenilor, spune însă că, deşi Clinceni e lider, iar Rapid abia pe locul 3, echipa sa trebuie să câştige jocul.

"Sâmbătă întâlnim formația de primul loc, o echipă interesantă, organizată, din toate punctele de vedere. Clinceniul propune fotbal şi vom avea un meci dificil. Să fim concentraţi, asta e important. Punctele însă sunt convins că le vom câştiga noi, i-am motivat și financiar şi totul depinde doar de băieţi. Jucăm acasă, pe Giuleşti, acolo unde trebuie să piardă toată echipele. Sunt convins că suporterii vor veni în număr mare şi vor face o atmosferă incendiară, iar echipa va fi împinsă spre victorie, chiar dacă meciul se va juca sâmbătă, de la ora 11:00.

Aştept agresivitate pozitivă şi multă determinare. Punctele sunt importante, mai ales că ne luptăm cu cei de la Clinceni pentru promovare. Îi au în lot pe Karamyan, Pălimaru, Stancu, Pătrașcu, cu experienţă în Liga I și în cupele europene. Nu degeaba sunt pe primul loc. Bădoi este un fost coleg al meu, am cunoscut împreună satisfacţii mari pe finalul carierei mele, aici, la Rapid", a declarat Moldovan, într-o conferință de presă.

Rapid nu a pierdut niciun meci, chiar dacă am început greu. Jucătorii trebuie să se focalizeze doar pe fotbal, să ne facem datoria cu profesionalism. Toți jucătorii sunt apţi, nu am nicio problemă din acest punct de vedere".

Jucătorii vor avea un bonus pentru acest meci, când începi meciul nu te gândeşti însă doar la acest aspect. Băieţii merită cu prisosinţă să fie recompensaţi, mai devreme sau mai târziu. Am mare încredere în jucători, sunt extrem de motivaţi. Ei au un potențial enorm, trebuie să devenim o echipă solidă şi respectată. Avem jucători convocaţi la U21, dar şi la U19, îi avem la lot pe Nicolae Vasile, Ciolacu, Ioniţă, Martin. Este important pentru Rapid să trimitem fotbaliști la echipa naţională. Mă bucură acest lucru.

Nu am nicio preferință pentru Cupa României, nu mi-e frică de nicio echipă, singura dorință a noastră este să jucăm în optimi pe Giuleşti

Cred că o singură serie s-ar fi impus în liga a doua, cu 20 de echipe. Sunt etape când ajungem şi noi să stăm, jucăm o dată la trei săptămâni, dar trebuie să jucăm, să-i dăm bătaie şi să ajungem în prima ligă. Ar fi fost o competiţie mai echilibrată, dar nu sunt eu cel care face competiţia", a mai afirmat Moldovan.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net