Motivul incredibil pentru care Selymeş nu a ajuns la antrenamentul de azi al Sportului!

Ultima actualizare:

"Studenţii" s-au întâlnit cu preşedintele FRF, Mircea Sandu, pentru a se plânge de situaţia de la club şi s-au deplasat la complexul sportiv din Regie. Acolo, în loc să se antreneze, le-a fost refuzat accesul la vestiare, iar antrenorul nu s-a prezentat.

Sunat de mijlocaşul Viorel Ferfelea, Tibor Selymes a declarat că nu a putut ajunge la antrenament şi i-a trimis pe jucători acasă. "Vorbesc cu Vasile Şiman şi vedem ce facem. O să îl sun pe el şi o să văd ce va fi. Am zis că nu pot să ajung, pentru că nu am maşină. Aveam puţină treabă. Plecaţi acasă şi vă sună Vasile. Sună-mă când eşti singur, nu când eşti cu presa", a spus Selymes. Mijlocaşul îşi pusese telefonul pe difuzor pentru ca jucătorii, dar şi reprezentanţii presei să asculte discuţia.

"Ne-am prezentat la antrenament, vestiarul e închis şi nu am aflat programul pentru mâine. Domnul Selymes ne-a zis că nu a putut veni pentru că nu a avut maşină. Colegii mei vin cu metroul, tramvaiul sau pe jos la antrenamente. Ne vom prezenta în fiecare zi la antrenament. Aşteptăm să vină un antrenor, să ne spună ce să facem, să facem şi noi vizita medicală. Nu cred că există în fotbal aşa ceva", a spus Varga.

Dacian Varga susţine că jucătorii sunt trataţi ca nişte sclavi: "Am mers la preşedintele Sandu şi ne-am spus oful. Domnul Mircea Sandu ne-a ascultat şi ne-a spus că este alături de noi. Mai mult ce putem face? Noi am mers să tragem un semnal de alarmă. Mare frică ce îmi e de domnul Şiman, nu o să mai pot ieşi pe stradă. Ce frică să îmi fie de domnul Şiman? Prima oară să ne dea banii şi apoi să scăpăm din sclavia de aici. Ne ameninţă că ne face să renunţăm la fotbal".

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net