Echipa naţională de fotbal feminin a României se află în aceste zile în Statele Unite Ale Americii pentru două meciuri amicale cu formaţia ţaării gazdă, nimeni alta decât campioana mondială la zi.


Primul joc dintre Statele Unite ale Americii și România e programat în dimineaţa zilei de vineri (ora 05.00, ora României) pe „Avaya Stadium” din San Jose, California, Al doilea joc se va disputa în noaptea de duminică spre luni, pe "StubHub Center" din Carson, California, de la ora 04.30.

Bineînţeles, fetele noastre au profitat de prezenţa pe tărâm american şi au mers într-o scurtă vizită în San Francisco, oraș situat la 60 de kilometri de San Jose.

romania1.jpg

Jucătoarele României au admirat oraşul San Francisco

romania2.jpg

Jucătoarele României au admirat oraşul San Francisco

Prima oprire a fost la docul 39, de unde tricolorele au putut vedea Insula Alcatraz, care a găzuit vestita închisoare cu același nume. Apoi autocarul a oprit lângă Podul Golden Gate care a fost străbătut de jucătoare pe jos.

 

Mirel Albon, selecționerul României, a convocat 19 jucătoare pentru cele două partide istorice de peste Ocean.

Portari: Roxana Oprea (Olimpia Cluj), Linda Kajtar (Vasas Femina)

Fundași: Andreea Corduneanu (Olimpia Cluj), Lidia Havriștiuc (Olimpia Cluj), Teodora Meluță (Olimpia Cluj), Adina Giurgiu (Olimpia Cluj), Ana Maria Gorea (ASA Tg. Mureș), Maria Ficzay (Medyk Konin)

Mijlocași: Ioana Bortan (Olimpia Cluj), Ștefania Vătafu (Olimpia Cluj), Andreea Voicu (Olimpia Cluj), Beatrice Tărășilă (Olimpia Cluj), Raluca Sârghe (Konak Beledyespor), Cristina Carp (Olimpia Cluj)

Atacanți: Mihaela Ciolacu (Olimpia Cluj), Mara Bâtea (Olimpia Cluj), Alexandra Lunca (Olimpia Cluj), Loredana Popa (Olimpia Cluj), Laura Rus

 
 
Loading...
Citeste tot despre: