Naţionala îi salvează pe jucătorii cu probleme

Ultima actualizare:

    Jocul cu Chile, de azi, de la ora 17:00, e mai important pentru jucătorii care vor să-şi schimbe echipa de club, decât pentru selecţionată, care mai are trei luni până la primul meci oficialfoto: EPA
Jocul cu Chile, de azi, de la ora 17:00, e mai important pentru jucătorii care vor să-şi schimbe echipa de club, decât pentru selecţionată, care mai are trei luni până la primul meci oficialfoto: EPA

Ştim că e tot timpul o mare onoare să ajungi la echipa naţională, dar mândria e parcă mai mică atunci când convocarea pică într-o astfel de perioadă. Majoritatea tricolorilor şi-ar fi dorit să fie în mult aşteptata vacanţă, care astfel va fi mai scurtă decât de obicei. Totuşi, pentru mulţi această dublă amicală aparent inutilă se nimereşte într-un moment când au mare nevoie să le fie ridicată cota.

Portarii echipei naţionale sunt singurii pe care nu-i prea ajută o eventuală marketare artificială. Pentru restul această ultimă selecţie poate cântări decisiv în viitorul lor sezon la nivel de cluburi. Cristi Manea a plecat în 2014 la Apollon Limassol cu gândul să rămână în străinătate, dar n-a putut. A ajuns la CFR pentru stagiunea precedentă şi fundaşul dreapta speră ca titlul câştigat şi încununat cu această convocare să-l propulseze spre un campionat tare după ce se va întoarce în Cipru. În aceeaşi situaţie se află şi Mihai Bălaşa care a revenit la FCSB doar pentru a-i folosi pe bucureşteni pe post de rampă de lansare spre Europa, după ce nu s-a impus în Italia.

Mitriţă şi Băluţă, ţintele impresarilor

E momentul perfect să-şi certifice valoare prin echipa naţională, profitând de absenţa lui Chiricheş şi de celelalte indisponibilităţi din zona centrală care îl vor titulariza probabil cu Chile. Despre Alin Toşca, ce să mai spunem? El are nevoie de imagine bună ca de aer după ce Betis Sevilla l-a aruncat la Benevento deşi se ştia la jumătate campionatului că italienii n-au nicio şansă de salvare. Din Serie A n-a putut să-i convingă pe spanioli să-l păstreze pentru sezonul următor şi pentru acest obiectiv doar naţionala îl mai poate ajuta. La fel se întâmplă şi la mijlocul terenului. Constantin Budescu şi Nicuşor Stanciu au în sfârşit parte de meciurile acelea care le convin lor cel mai mult, adică amicale, fără presiune şi perfecte pentru rotunjirea cifrelor sub tricolor.

Puşcaş, şansă mare la titularizare

Oltenii Mitriţă şi Băluţă sunt şi ei disperaţi să se facă remarcaţi în faţa agenţilor care îi vor urmări azi din tribunele stadionului de la Graz, ambii dorindu-şi cu disperare transferuri în străinătate. De asemenea, Alexandru Chipciu e pe făraş la Anderlecht şi altfel îl poate împacheta impresara Anamaria Prodan, care încearcă să-i găsească altă echipă. Ţucudean, golgheterul campionatului cu 15 reuşite, tot atâtea câte a marcat şi Gnohere, poate fi validat drept vârf în formă numai bun de export doar dacă face ceva şi la naţională. Iar George Puşcaş are o şansă rarisimă în absenţa lui Keşeru, Alibec sau Andone să demonstreze că poate fi important şi pentru tricolorii mari, nu doar pentru tineret, şi că nu e doar un jucător de Serie B. Pentru aceste obiectiv merită astfel să-ţi amâni plecarea în vacanţă sau chiar s-o strici de tot, iar România e favorită azi în faţa sud-americanilor.

Chile a ratat Mondialul după o gafă colosală

Chile este una dintre cele mai valoroase naţionale din America de Sud şi în mod normal ar fi trebuit să se pregătească de Mondialul din Rusia. Nu a fost aşa dintr-o cauză incredibilă. Gruparea „Roja” a contestat la FIFA dreptul de joc al unui bolivian după egalul direct, scor 1-1, iar forul i-a oferit victoria cu 3-0 la masa verde. Pe cale de consecinţă, Peru, care jucase şi ea cu Bolivia o săptămână mai devreme, a beneficiat de acelaşi rezultat, pentru că Nelson Cabrera fusese titular şi atunci. „Incaşii” au ieşit însă în avantaj cu un punct faţă de Chile pentru că ei pierduseră în faţa Boliviei, scor 1-3, meci pe care nu se gândiseră să-l conteste. Astfel, la final, Chile şi Peru au încheiat la egalitate de puncte, dar Peru a avut două goluri mai multe înscrise şi a mers la baraj şi apoi la Mondial. Dacă şi-ar fi văzut de treabă, Sanchez şi compania erau la turneul final, iar Peru acasă.


    Sanchez şi compania trebuiau să fie acum în drum spre Rusia, dar au făcut o prostie mortală în preliminariifoto: EPA
Sanchez şi compania trebuiau să fie acum în drum spre Rusia, dar au făcut o prostie mortală în preliminariifoto: EPA
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net