Ne-au luat calificarea la Euro, vor să ne ia și organizarea! Ce așteaptă suedezii

Ultima actualizare:

    Alexander Isak s-a plâns de scandări rasiste la meciul România - Suedia
Alexander Isak s-a plâns de scandări rasiste la meciul România - Suedia

După ce a eliminat România în grupa preliminară, Suedia e dispusă să preia și meciurile pe care țara noastră le va găzdui la Euro 2020.

După sancțiunea primită la meciul de acasă cu Norvegia, atunci când în tribune au fost doar copii sub 14 ani, naționala României a intrat din nou în atenția UEFA, de această dată în urma evenimentelor de la partida cu Suedia (0-2) de pe Arena Națională. Astfel, scandările rasiste la adresa lui Alexander Isak, dar și obiectele aruncate în teren din tribune, vor constitui subiectul unei analize a forului european în perioada următoare. În aceste coondiții, nu-i exclus să primim o pedeapsă similară, ceea cea ar putea însemna inclusiv o finală a play-off-ului din Liga Națiunilor cu porțile închise, adică o piedică enormă în drumul spre Euro 2020. Recidivistă, România riscă însă mult mai mult, în presa suedeză apărând varianta ca UEFA să retragă țării noastre dreptul de organizare a celor patru meciuri de la turneul final de anul viitor (trei în Grupa C plus o optime de finală). Speculațiile nu sunt însă întâmplătoare, oficialii suedezii manifestându-și intenția de a prelua atribuțiile organizatorice de la România. „Dacă ni se va oferi ocazia, suntem pregătiți. Friends Arena e gata întotdeauna”,a  declarat șeful federației de la Stockholm.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net