Ne pregătim de Liga Naţiunilor cu Suedia

Ultima actualizare:

    Tehnicianul în vârstă de 42 de ani nu a mai rezistat şi le-a răspuns criticilorFoto Click!
Tehnicianul în vârstă de 42 de ani nu a mai rezistat şi le-a răspuns criticilorFoto Click!

Tricolorii s-au calificat în ultimii 20 de ani doar la două turnee finale, fapt care demonstrează problemele pe care le avem în preliminarii. E logic, astfel, să ne fie frică şi de cele pentru Euro 2020, doar că ne pregătim să le fentăm, mai ales că acum avem o portiţă.

Liga Naţiunilor, o competiţie care va înlocui jocurile amicale interţări, va trimite la turneul final şi 4 cele mai bune echipe care n-au reuşit asta în urma preliminariilor propriu-zise. România se gândeşte deja că poate mai degrabă să-şi câştige grupa şi apoi toată Seria C, decât să ajungă la Euro după nişte calificări dure şi echilibrate, astfel că selecţionerul îşi ia măsuri din timp. Cosmin Contra a fixat pentru 27 martie, în România, un amical cu Suedia, iar ţinta e clară. ”E continuarea pregătirilor pentru Liga Naţiunilor, un meci important, cu o echipa nordică pe care mi-am dorit-o pentru că în urna noastră valorică avem 3 - 4 echipe de acest gen”, a explicat tehnicianul în vârstă de 42 de ani. Şi pare logic, doar că a cam exagerat sau nu ştie geografie. În urna putem cădea doar cu Finlanda şi Norvegia, dar poate că selecţionerul le consideră şi pe Estonia, Lituania şi Scoţia tot de “profil nordic”. Tragerea la soţi va avea loc pe 24 ianuarie.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net