Programat mâine (marți, 28 iunie), la ora 19.00, pe stadionul Wembley din Londra, meciul Anglia - Germania ține capul de afiș al optimilor de finală la Euro 2020. Cele două mari rivale s-au înfruntat de 32 de ori în istorie, fiecare echipă câștigând câte 13. Tot mâine, la ora 22.00, e programat meciul Suedia - Ucraina, ultimul din această fază a competiției.


Firește că englezii pornesc favoriți prin prisma faptului că vor evolua pe teren propriu. Tocmai de aceea germanul Robin Gosens a spus că se așteaptă la o atmosferă ostilă. „Pentru noi, este o motivație specială. Este genial când stadionul e împotriva ta și poți face față suporterilor”, a spus acesta într-o conferință de presă. Apoi jucătorul s-a referit și la regimul impus echipei sale pe perioada acestei competiții. „Am trăit într-o bulă și rămânem izolați”. 
Pe de altă parte, Germania i-a menajat pe Antonio Rudiger și Ilkay Gundogan, care n-au participat la antrenamentul de duminică, la Herzogenaurach (Bavaria), dar se află pe lista jucătorilor care vor face deplasarea la Londra. De asemenea, Thomas Muller s-a restabilit după accidentarea la genunchi, iar Kai Havertz s-a pregătit normal după ce a suferit un contact dur în partida cu Ungaria (2-2).
Și englezii așteaptă cu nerăbdare confruntarea cu Germania. „Este un meci foarte mare”, a spus Jordan Henderson. „Noi știm că, indiferent de echipa pe care o vom înfrunta, ne așteaptă o mare încercare. Și cu siguranță că așa va fi mai ales cu Germania. Ne-am pregătit bine. Suntem  gata de meci. Va fi o partidă specială pentru jucători, suporteri, pentru lumea întreagă. Va fi un meci mare pe care toată lumea îl așteaptă”.    
Anglia și Germania s-au întâlnit prima oară în 10 mai 1930, la Berlin, când rezultatul a fost egal, 3-3. Britanicii au obținut prima victorie (3-0) în meciul următor, disputat la Londra, în 4 decembrie 1935. Eu au câștigat următoarele șase partide, impunându-se în finala Campionatului Mondial din 30 iulie 1966, pe Wembley (4-2 după prelungiri). Germania și-a luat revanșa (1-0) în meciul următor disputat la Hanovra, în 1 iunie 1968. Anglia a obținut ultima victorie în meciurile directe în 26 martie 2016, la Berlin (3-2). Germania a triumfat (1-0) ultima oară în 22 martie 2017, la Dortmund. Iar precedenta dispută, în 10 noiembrie 2017, la Londra, s-a încheiat la egalitate, 0-0. Fiecare națiune a înregistrat câte 13 victorii, iar 6 meciuri s-au încheiat la egalitate.  

Euro 2020
Optimi de finală

Mâine (marți, 29 iunie)
Ora 19.00: Anglia - Germania
Ora 22.00: Suedia - Ucraina

Astăzi (luni, 28 iunie)
Ora 19.00: Spania - Croația
Ora 22.00: Franța - Elveția

Meciuri disputate
Italia - Austria 2-1
Țara Galilor - Danemarca 0-4
Belgia - Portugalia 1-0
Olanda - Cehia 0-2

 
 
Loading...