Noua generație U21 pornește la drum. Ce stranieri a convocat Rădoi

Ultima actualizare:

    Mirel Rădoi
Mirel Rădoi

La două luni de la semifinala de la Euro 2019, Mirel Rădoi a anunțat stranierii pe care se bazează în debutul viitoarei campanii.

Naționala de tineret a României are de apărat în preliminariile Euro 2021 (primul meci în Danemarca, la 10 septembrie) performanța fantastică de la turneul final din acest an, când tinerii tricolori au pătruns în careul de ași. Față de generația trecută, jucători precum Ionuț Radu sau George Pușcaș nu mai sunt eligibili, selecționerul Mirel Rădoi fiind obligat să apeleze la fotbaliști născuți după 1 ianuarie 1998. Astfel, dintre stranierii care au evoluat la Euro 2019, Alex Pașcanu (Leicester U23), Vlad Dragomir (Perugia) și Adrian Petre (Esbjerg) sunt singurii supraviețuitori. Ar mai putut fi Denis Drăguș (Standard) dacă acesta nu rata competiția din cauza unei accidentări. Ca noutăți de peste hotare, Rădoi i-a chemat pe Rațiu (Villarreal), Dobre (Yeovil) și Screciu (Genk). În schimb, Ianis Hagi, tot de la Genk, și Băluță (Brighton) au vârsta necesară pentru U21, dar au fost lăsați la naționala mare. Jucătorilor de mai sus li se vor adăuga internaționalii din Liga I, cele mai cunoscute nume de luat în seamă fiind Florinel Coman (FCSB) și Ciobanu de la Viitorul. Dennis Man (FCSB) e și el o soluție, însă abia atunci când se va recupera după recenta accidentare.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net