Olăroiu, specialistul titlurilor!

Ultima actualizare:

    Cosmin Olăroiu,  un antrenor  obişnuit cu  bucuria victorieiFOTO: Sportpictures.eu
Cosmin Olăroiu, un antrenor obişnuit cu bucuria victorieiFOTO: Sportpictures.eu

Cosmin Olăroiu e din nou pe cai mari în Emirate, la Al-Ahli. La doar 46 de ani, românul se va bucura pentru a şasea oară de un titlu de campion. La acest capitol, în faţa sa stă doar inegalabilul Mircea Lucescu, iar în spate au rămas Emeric Jenei şi Anghel Iordănescu.

Indiferent de ţara în care se obţine, câştigarea unui campionat e o performanţă rară în cariera unui antrenor. De-a lungul timpului, lider la asemenea succese e incontestabil Mircea Lucescu. „Il Luce” are un total de 12 titluri de campion cu cinci echipe diferite (Dinamo, Rapid, Galatasaray, Beşiktaş şi Şahtior), opt dintre ele fiind izbutite la cârma grupării din Doneţk. Ani buni de-acum înainte, Lucescu nu va fi depăşit de nimeni, principalul candidat s-o facă în viitorul îndepărtat fiind în acest moment Cosmin Olăroiu. 

Cu acesta din urmă la timonă, echipa Al-Ahli nu mai are cum să piardă titlul în Emiratele Arabe Unite. Dacă nu cumva a fost făcută campioană aseară de rivala Al-Ain, formaţia lui Oli joacă astăzi cu titlul pe masă, fiindu-i de-ajuns un singur punct în confruntarea de acasă cu Bani Yas. 

Se află la al doilea succes cu Al-Ahli

Chiar în cazul unui eşec, jucătorii de la Al-Ahli mai au un as în mânecă, meciul de duminica viitoare cu ultima clasată (Al-Shaab), o echipă deja retrogradată. Aşadar, putem vorbi despre titlul cu numărul şase din CV-ul lui Cosmin Olăroiu, care i-a lăsat în urmă în clasamentul all-time al antrenorilor români pe Emeric Jenei (5) şi pe Anghel Iordănescu (4).

Olăroiu a strâns cele şase trofee supreme în patru ţări diferite. Totul a început în România, la Steaua, în urmă cu un deceniu (sezonul 2005-2006), titlu care i-a deschis drumul spre ţările arabe. 

Pentru Oli a urmat un nou titlu în Arabia Saudită  (în 2008, cu Al-Hilal) şi apoi salba de victorii din Emirate. Mai întâi la conducerea lui Al-Ain (2012 şi 2013) şi apoi la actuala sa echipă, Al-Ahli, cu care a câştigat campionatul în 2014 şi în 2016.

La un moment deat, se vorba despre Cosmin Olăroiu ca despre un posibil selecţioner. De altfel, el s-a numărat printre numele vehiculate să preia prima reprezentativă a României după ce antrenorul de atunci, Victor Piţurcă a decis să plece la arabi. 

Până la urmă, a fost preferat pentru acest post Anghel Iordănescu, cel care a şi dus naţionala României la turneul final al Campionatului European.

Antrenorii români cu cele mai multe titluri de campion

  • Antrenor    Campionate câştigate    Echipe conduse
  • Mircea Lucescu    12    Dinamo, Rapid, Galatasaray, Beşiktaş, Şahtior
  • Cosmin Olăroiu    6    Steaua, Al-Hilal, Al-Ain, Al-Ahli
  • Emeric Jenei    5    Steaua
  • Anghel Iordănescu    4    Steaua

Mai are 8 Cupe în vitrină

Câştigarea campionatului în Emirate e al 14-lea trofeu din cariera de antrenor a lui Olăroiu. Pe lângă cele şase titluri de campion, Oli se mai laudă cu alte diverse Cupe şi Supercupe, majoritatea fiind adjudecate tot în spaţiul arab. De altfel, peste o lună, Olăroiu îşi poate îmbogăţi palmaresul cu al 15-lea trofeu, Al-Ahli fiind calificată în sferturile de finală din Cupa Preşedintelui, o competiţie la care cei din Emirate ţin foarte mult.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net