Deciziile arbitrului român au stârnit nemulțumiri la partida din „sferturile” Ligii Campionilor. În plus, asistentul lui Hațegan a fost filmat în timp ce îi cerea un autograf norvegianului Haaland...


Manchester City a câștigat cu 2-1 (1-0), pe teren propriu, meciul  cu Borussia Dortmund, Golurile întâlnirii fiind marcate de De Bruyne (min. 19), Foden (min. 90), respectiv Reus (min. 84).
Dincolo de rezultat, arbitrajul lui Ovidiu Haţegan a fost pus la zid. În minutul 29, românul a dictat penalty după un presupus fault al lui Emre Can (Dortmund) asupra lui Rodri, arătându-i cartonaşul galben jucătorului german. După consultarea VAR, Haţegan a revenit şi a acordat minge de arbitru. O fază și mai complicată s-a produs în minutul 37, când Bellingham (Dortmund) a preluat un balon preluat greşit de portarul Ederson în afara careului mare şi a marcat. Haţegan a catalogat intrarea ca fiind făcută cu talpa şi i-a arătat cartonaşul galben jucătorului de la Dortmund. Reluările nu au relevat un fault în atac, iar faza nu a putut fi verificată cu VAR fiindcă arbitrul român a fluierat înainte ca mingea să intre în poartă. După meci, Bellingham a scris pe Twitter: "Este un rezultat nefericit, dar avem totuşi un gol marcat în deplasare. Pregătim returul cu capul sus. După părerea mea, nu a fost fault la faza din prima repriză". La finalul meciului, pe tunelul de la vestiare, Octavian Şovre, membru în brigada condusă de Ovidiu Haţegan, a fost văzut cum îi cere un autograf lui Haaland, lucru care, conform specialiştilor, nu va fi pe placul UEFA. În schimb, antrenorul celor de la Manchester City, Pep Guardiola, a afirmat că nu vede nicio problemă în acest lucru: "Dacă e fan şi era acolo? Arbitrii au fost foarte  buni".
În celălalt meci al serii, Real Madrid a învins cu 3-1 (2-0), pe teren propriu, pe Liverpool. Au marcat: Vinicius Junior (min. 27, 65), Asensio (min.  36), respectiv Salah (min. 51).

Liga Campionilor
sferturi de finală, tur
Marți (6 aprilie)

City – Dortmund 2-1
Real – Liverpool 3-1
Returul se va disputa în 14 aprilie
Azi (7 aprilie)

Bayern – PSG 
Porto - Chelsea 
Returul e programat în 13 aprilie

 
 
Loading...