Paguba cu Daum: 15 milioane de euro

Ultima actualizare:

    “Nu pot lua o decizie legată de demisie!”
“Nu pot lua o decizie legată de demisie!”

Cu două meciuri înainte de finalul preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2018, ”tricolorii” nu mai au nici o şansă la calificare şi vor vedea turneul final la televizor. Dincolo de eşecul sportiv, ratarea prezenţei la competiţia din Rusia aduce şi un mare minus financiar. Un calcul rapid indică faptul că federalii au pierdut pe mâna selecţionerului Christoph Daum aproximativ 15 milioane de euro.

Cea mai proastă campanie de calificare la un turneu final! Aşa se poate caracteriza parcursul echipei naţionale în încercarea de a ajunge la Mondialul de anul viitor. Înainte de meciul de luni seară, pierdut în Muntenegru, tricolorii antrenaţi de germanul Christoph Daum aveau încă şanse matematice de a prinde barajul, dar şi acest lucru s-a spulberat după 90 de minute la Podgorica. România a pierdut cu 1-0 un joc pe care trebuia să-l câştige, dar în care au ”reuşit” o performanţă teribilă: un singur şut pe poartă în ambele reprize. 

simeon stalpnicul png

Prima reprezentativă are, după opt meciuri, doar nouă puncte şi este pe locul patru în grupa condusă de Polonia (19 puncte), Danemarca şi Muntenegru (ambele cu câte 16 puncte). Ratarea calificării la competiţia din Rusia reprezintă, dincolo de eşecul sportiv, un mare pas în spate din punct de vedere financiar pentru federaţia condusă de Răzvan Burleanu.  

O prezenţă la Mondial ar fi asigurat din partea FIFA bonusuri substanţiale: 2 milioane de euro pentru pregătirea turneului şi 10 milioane doar pentru că am fi ajuns în faza grupelor. De acolo, orice punct ar fi fost răsplătit, iar o eventuală calificare în  primele 16 ţări ale lumii (lucru extrem de greu de crezut în cazul nostru) ar fi adus încă cel puţin 12 milioane de euro. 

Rămânem însă la suma garantată de forul mondial pentru calificarea la competiţia din Rusia, 12 milioane de euro, la care adăugăm aproximativ 2 milioane de euro, bani care ar fi şi venit de la sponsorii şi partenerii Federaţiei Române de Fotbal. La aceste cifre se adaugă contractul omului care ne-a lăsat să vedem Mondialul de la distanţă. Christoph Daum a încasat până în acest moment 600.000 de euro şi mai are de luat încă în jur de 150.000 de euro, până la finalul contractului, în luna decembrie. Şi suma cu care sunt plătiţi secunzii lui Daum e de luat în seamă. Belgianul Rudi Verkempinck şi Ionuţ Badea ajung împreună la peste 200.000 de euro de când au început munca împreună. Un calcul final ar însemna, fără bonusurile pe care Daum şi colaboratorii le-au luat pentru fiecare punct obţinut în grupă, un total de peste 15 milioane de euro pierduţi/ rataţi pe mâna selecţionerului neamţ.

simeon stalpnicul png

Cosmin Moţi: ”Nu s-a pierdut în seara asta calificarea, în seara asta s-au pierdut trei puncte. Nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul Muntenegrului. S-a pierdut o calificare, e dureros, şi noi suntem supăraţi, şi pe noi ne doare, dar trebuie să mergem înainte şi să ne gândim la viitor.” 

simeon stalpnicul png

Vlad Chiricheş: ”Nu sunt în măsură să spun ce s-a greşit, sunt jucător, uneori e nevoie şi de puţină şansă. În campania asta s-a demonstrat că nu putem merge la un mondial, dar cred că putem mai mult. Nu sunt în măsură să vorbesc despre antrenor, eu joc pentru echipa naţională.”

simeon stalpnicul png

Alex Maxim: ”Sunt alţi oameni care ar trebui să tragă linie şi să vadă ce e de făcut. Indiferent de ce antrenor va veni la echipa naţională până la urmă ai nevoie de fotbalişti. Probabil asta e valoarea, asta e realitatea. Trebuie luate anumite decizii, probabil trebuie făcute anumite schimbări.” 

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net