Percheziţii la Universitatea Cluj şi la Petrolul! Florian Walter, acuzat de un prejudiciu de 11 milioane de euro

Ultima actualizare:

    Florian Walter
Florian Walter

Procurorii DIICOT anchetează modul în care s-au transferat 15 jucători în vară de la Universitatea Cluj la Petrolul, în acelaşi timp cu plecarea patronului Florian Walter.

Azi s-au făcut percheziţii la sediile cluburilor "U" Cluj şi Petrolul, anchetând cum s-au făcut transferurile de jucători din vară între cele două cluburi. În momentul în care fostul finanţator al "şepcilor roşii", Florian Walter, a preluat în vară Petrolul, a adus cu el la formaţia ploieşteană 15 fotbalişti, printre care şi vedetele Adrian Cristea sau Gicu Grozav.

În schimbul acestor jucători nu s-a plătit niciun ban în acte, iar procurorii susţin că statul a fost păgubit în aceste fel prin neplata taxelor aferente. Sunt căutate documente din care pot rezulta infracţiuni de delapidare, evaziune fiscală şi constituire a unui grup de criminalitate organizată.

Cei 15 fotbalişti care au trecut în vară de la "U" Cluj la Petrolul sunt următorii: Mircea Bornescu, George Galamaz, Ionuţ Neag, Constantin Grecu, Sebastian Achim, Gaston Mendy, Adrian Cristea, Ovidiu Hoban, Marian Cristescu, Sebastian Cojocnean, Laurenţiu Marinescu, Gheorghe Grozav, Vlad Morar, Tony Nwakaeme şi Lukasz Szukala.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net